Adrian Alui Gheorghe despre „Poeme tactile” de Dimitrie Grama (Editura Conta, 2017)
Cronici literare
Adrian Alui Gheorghe
septembrie 5, 2017
0

 

            Tactilitatea este calitate dintotdeauna a poeziei; cuvîntul este cel care pipăie realitatea pentru a o lua, apoi, în posesie. Astfel procedează şi Dimitrie Grama, unul dintre poeţii noştri care „vântură lumea” în căutarea unui orizont numai al lui. Dimitrie Grama scrie o poezie „a atingerilor” sensibile, dar precise, amintirea se confruntă astfel cu lumea din preajmă, numai că realitatea imediată este oprită să invadeze sufletul de o barieră de cuvinte, de stări, de amintiri extrem de pregnante. În acelaşi timp, poezia lui Dimitrie Grama este o lecţie de libertate pe suportul unei lumi pline de constrângeri, decupajele poetice sunt parte dintr-o gestică dezinhibată, tonică pentru cititorul de poezie. Deși vede lumea deseori „cu ochii larg închişi”, impresia de trăire nemijlocită lasă cititorului fiecare poem în parte. Trăitor în mai multe culturi, concomitent, Dimitrie Grama este un român care simte decisiv doar în limba în care îşi scrie poemele.

          Noul volum al lui Dimitrie Grama, „Poeme tactile” (Editura Conta, 2017),  adună poemele scrise în ultimul an, sunt datate şi localizate, fie în Scoţia, fie în Gibraltar sau în Suedia. Asta spune ceva despre disponibilitatea autorului de a fi un cetăţean al lumii, dezinhibat şi în acelaşi timp un căutător al unei matrice care să îi dea identitate. De asta, în treacăt trebuie spus că la Ilidia, aproape de Reşiţa, Dimitrie Grama a restaurat o casă veche a familiei, transformînd-o într-o „casă a poeziei”, loc de rezidenţe culturale, manifestări locale sau de amploare.

           Despre poezia sa din acest volum, cu trimitere şi la precedentele cărţi, Sonia Elvireanu spune: „Primul contact cu versurile lui Dimitrie Grama, surprinde prin directeţea, concreteţea,  simplitatea versului, fără artificii poetice ori tehnici postmoderniste, fără sintagme din limbajul medical, cum se întâmplă să descoperim la poeţii veniţi în lirică dinspre acest domeniu ori la postmoderniştii ce mizează pe scenarii neonaturaliste, fotografiind cotidianul cu cinism sau despicându-l cu bisturiul unui chirurg (…). Jocul identităţii/alterităţii e surprins dureros în multe poeme din această carte, din poezia lui Dimitrie Grama în general. Sentimentul alterităţii e atât de puternic, încât nevoia de recunoaştere se proiectează asupra unui topos din alt timp. De asta poetul caută partea statornică a identităţii, acel idem nealterat de ipse. Imaginea în oglindă a poetului se constituie din privirea celuilalt (beţivul, pierde-vară) sau din propria privire, autoportret: un suflet, un bisturiu, puţin sânge, un orizont şi gata tabloul”. Jocul alterităţii este unul dramatic, eu-ul şi tu-ul se află într-o continuă frămîntare: „vanitatea m-a obligat/ să-mi întemnițez/ să-mi ascund undeva/ sufletul/ și atunci când ar trebui să-l arăt/ tot vanitatea mă obligă/ să-l vopsesc/ în culori potrivite// îl vopsesc alb/ când par timid/ și nevinovat/ îl vopsesc roz/ când fac/ pe îndrăgostitul/ roșu când sunt furios/ albastru când visez/ și/ negru când păcătuiesc.// vanitatea m-a obligat/ să uit că/ existați cu adevărat/ să uit că nu sunt singur/ și să vă calc/ sufletele în picioare// eu nu am nicio vină!

Dimitrie Grama este autorul a 15 cărţi de poezie, eseu, confesiuni, dintre care remarcăm: Făptura cuvântului (2000), Pasărea Melancoliei (2000), Vânătoare de umbre (2001), Elegiile depărtării (2001), Suflete atârnate de catarge (2002), Neguţătorul de imagini (2002), Voi lua cu mine noapteaPoeme din Albion (2003), Dă-mi mâna ta, străine (2004), Bastian şi alte confidenţe (2005), Obsesii commune (2009), Versuri (2010), Ilidia (2011), Singuri împreună (2015), Viaţa la maximum (2016), Pasărea instantaneu (2016).

 

 

 Poeme tactile - coperta (1)-page-001

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Comentariile sunt inchise.

ChatApasa aici pentru chat !+