Adrian ALUI GHEORGHE – La Ierusalim
Texte teoretice
Adrian Alui Gheorghe
iulie 25, 2017
0

Ar trebui să încep așa: și eu am fost la Ierusalim…! Ce e Ierusalimul? E „buricul lumii”, ne spune Vasile, „păcătosul”, românul din Iaşi, rătăcit prin Israel, care ne-a fost ghid de ocazie. De ce vă numiți (şi) „păcătosul”, întreb? Îmi răspunde: „Un păcătos mai are o şansă să intre în rai, prin smerenie, pe cînd un om mîndru, nu. De asta mizez pe păcat, pe păcătoşenie, numai astea mă pot duce în Rai … Într-o lume ca a noastră, păcatul e mai plin de virtuți! Virtuțile din ziua de azi sunt păcătoase !”

          Cetatea veche a Ierusalimului are „o cuprindere” de o mie de metri pătraţi. În acest spaţiu s-au petrecut evenimentele care au schimbat o lume, lumea. Şi Calvarul Golgotei şi Căderea sub cruce şi Răstignirea şi Învierea …! Ocupațiile succesive ale Ierusalimului au mutat simbolurile dintr-un plan fizic într-un plan moral, au adus Golgota lângă Sfântul Mormânt, au adus Piatra Ungerii la doi paşi de locul Învierii. Numai că o cetate din care s-a declarat iubirea, ca principiu universal, e înconjurată de ură. E un asediu al urii, îl simți, îl vezi. E o continuă „neodihnă” a iubirii şi a urii, care se măsoară una pe alta, se înfruntă pe tărîmul pe care jertfa umană a căpătat sensul şi consistenţa unui simbol universal. Dar nu ştii, în acea mulţime care tălăzuieşte continuu, cu certitudine cine mai iubeşte pe cine, cine mai urăşte pe cine. Lecţia lui Iisus Hristos, lecţia iubirii, a dat un sens istoriei, a civilizat omenirea. Hristos ne-a învăţat că toate lucrurile excepționale care ni se întîmplă dovedesc natura excepțională, divină, a omului. Şi poate spune cineva că nu a simţit în propria fiinţă, în propriul trup, semnele naturii excepţionale? Şi cît de departe de noi e astăzi „o poruncă” a lui Iisus: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”. (Ioan 13:34-35)

         O povestioară arabă, preluată şi de Amos Oz, spune că era odată un rege care îşi răsplătea supuşii dîndu-le puterea de a iubi. Orice făcea, orice gîndea, orice dicta era în favoarea iubirii. Lucrurile evoluau cu adevărat spre o iubire de proporţii, supuşii celorlalţi regi se refugiau în acest ţinut binecuvîntat, mulţi regi chiar îşi părăseau domeniile pentru a descoperi şi a trăi numai în iubire… Războaiele deveniseră poveşti străvechi. Încet, încet, iubirea s-a instituţionalizat, a devenit politică de stat, obiect de studiu predat în şcoli numai de poeţi şi artişti, care şi-au demonstrat calităţile lor întru adîncă iubire, atît iubirea celestă cît şi cea lumească… Apoi, pentru că limitele trebuiau împinse spre extreme, aşa cum procedează omul dintotdeauna, au trecut la ceea ce în limbaj comun se numeşte subtilitate erotică, rafinament. Şi cel mai înalt rafinament, au descoperit ei, era ura.

          La ieșire din Cetatea Ierusalimului, facem ultima fotografie, la Poarta Damascului. Sunt patru polițiști care păzesc ca ura să nu înăbuşe iubirea, între ei o poliţistă atipică pentru zonă: e blondă, foarte tânără şi frumoasă. Atrage atenţia. Au cu toţii armele în cumpănire, sunt cu toţii pregătiţi ca de asalt. Apără pe cei care vizitează locurile sfinte de terorism, de ura care se simte în aer. E trist cînd religiile nu comunică, nu se tolerează, ci se exclud. E trist cînd indivizii nu comunică, nu se tolerează, se exclud. Cînd popoarele nu comunică, nu se tolerează şi se exclud, e deja război.

          Am plecat la aeroport cu această imagine pe retină dar şi pe retina camerei de fotografiat. A doua zi primesc un mesaj de la un scriitor din Israel, care mă întreabă dacă am auzit de atentatul de la Poarta Damascului, petrecut la cîteva ore după plecarea noastră. Caut pe internet şi găsesc amănunte. Văd şi imaginea poliţistei de doar 23 de ani înjunghiată de trei atacatori, cu mai multe lovituri de cuţit. E blondă. O compar cu imaginea din aparatul de fotografiat. E aceeaşi. Se numea Hadas Malka. Atacatorii au fost ucişi şi ei.  

          Din „Cântarea Cântărilor”, a lui David: „Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea! Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine sărind peste munţi, săltând pe dealuri. Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.  Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: „Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso! Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus.”

           Pentru poliţista blondă, Hadas Malka, orice cîntec s-a încheiat brusc. De după zid nu iubirea a vorbit, ci ura. Nu, nu e drept.

 

Iunie, 2017

 

Editeaza textul
2 votes, average: 1,00 out of 1 (2 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

trebuie sa fiti logat pentru a scrie un comentariu.

ChatApasa aici pentru chat !+