Casa
Poezie
gabi nan
septembrie 25, 2017
2

Peregrinul se oprește-n fața casei,

precum o pată de var peste pereții reumatici.

Caută printre fisurile ca niște vene goale,

drumul spre o inimă necitită.

Un fior negru locuiește-năuntru,

ca o tăcere ce devorează lucrurile.

 

Se-mpiedică la intrare, nu-și măsoară pașii,

ci doar ghearele și foamea lanțurilor goale.

Carii nu respectă istoria,

consumă doar, resturile unui drapel republican.

Pereții își presară moartea-n mucezeala solului,

precum mările conduc uitarea în priviri desfrunzite.

Sub vechiul șemineu nu sunt ouă de șerpi,

numai un viespar întomnat aduce ofrandă vieții.

Anumite părți ale istoriei nu se scriu,

se simt doar precum calmul înfrângerii.

Peregrinul se oprește în fața peretelui

plin cu portretele sale, zgâriate-n sânge și carbon.

Ultimul, neterminat, îi tremură-n priviri

precum soarele în scuturi de soldat aurite.

Din viesparul rupt cad picuri de miere spre alte epoci.

Există mări care n-au cunoscut timpul,

ochi care n-au cunoscut lumina,

și lanțuri care n-au cunoscut bătaia inimii.

Rugina nu răspunde la mângâieri.

Gândurile-i cad peste piroanele din pereți,

cum peste șinele de tren sinucigașul.

Șerpii nu iartă,

pustiul n-are termen de valabilitate,

iar peregrinul nu citește ce scrie istoria despre mama sa.

 

Editeaza textul
2 votes, average: 1,00 out of 1 (2 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

2 Comentarii
  1. ALCMENA a comentat la data de 25 septembrie 2017

    Frumoasa imbinare de sacru si profan, de static si fluid. E un alt soi de incantatie.

Scrie un comentariu

trebuie sa fiti logat pentru a scrie un comentariu.

ChatApasa aici pentru chat !+