Ce înseamnă să fii poetă în România, ancheta Qpoem (I), de Sophie Polanski
Interviu
Calin Vlasie
octombrie 16, 2016
0

Cum te simți ca poetă în România, te afectează misoginismul, reacționezi, te simți în siguranță? Te simți un natural outsider? Ce statut crezi că au poetele în România? Despre asta și la alte întrebări răspund, în prima parte a acestei anchete: Maria PILCHIN, Gabriela FECEORU, Marina POPESCU.

 

Maria PILCHIN

 Egalitatea aceasta nu este echitate (condiţii speciale pentru a realiza în mod egal ceva), egalitatea înseamnă aceleaşi şanse. Şanse să debutezi, să publici, să fii invitată la conferinţe, la întâlniri cu cititorii, la TV, radio etc.

 1. Cum te simţi ca poetă în România? Care e statutul unei poete în România?

Recunosc că îmi place această întrebare, este o plăcere specială, în cazul meu, să răspund, pentru că eu sunt o poetă care vine din afară, dacă e să umblăm cu degetul pe hartă. Or, e un caz aparte, ca să înţelegeţi la ce mă refer, ar trebui să vedeţi paşaportul meu plin de ştampile. Dar nu e deloc resentimentară povestea mea, nu poţi avea resentimente faţă de istorie, adică mai bine este să nu le ai…

Am spus într-un poem: „sunt rusoaică la bucureşti/ şi româncă la moscova” – asta sunt în România. O ciudăţenie pentru unii, o curiozitate pentru alţii, o fiinţă de încercat şi de probat, iarăşi pentru unii, o poetă pentru alţii. Şi aceşti ultimi „alţii” contează pentru mine ca scriitoare, restul este bagatela relaţiilor şi raportărilor umane.

Dar cred că nu e întâmplătoare această întrebare, cred că vă referiţi la acele manifestări patriarhale care există totuşi. Statutul unei poete în România? Aş extinde şi aş întreba în lume.

2. Sunt poetele egale cu poeţii?

Cred că sunt. Avem atâta libertate şi egalitate câtă ştim să ne luăm. Am ştiut să îmi iau această libertate. Am rupt-o cu dinţii. Am rupt-o cu sânge. Cum? A fost greu. Iniţial am practicat un feminism generalizator, adolescentin, care a continuat şi la facultate. Consideram că femeile sunt superioare bărbaţilor. A luat sfârşit cu prima dragoste adevărată. A dispărut ca o arătare. Bărbaţii sunt minunaţi. Da, ei sunt minunaţi, căci omul este minunat! Bărbaţi, femei, suntem cu toţii minunaţi. Apoi a intervenit un alt „val” de feminism în fiinţa mea, acel al unei filosofări a relaţiilor cu alteritatea masculină. Era un exerciţiu de demnitate pentru mine, de devenire în propriii mei ochi ginici. Acum, după treizeci de ani, practic un „feminism” dozat, atent, aplicat, aşa cum am înţeles că felul meu de a filosofa nu funcţionează mereu, nu este general valabil. Spre exemplu, feminismul meu era şi este un soi de „religie” feminină, aproape o corectitudine politică faţă de alte femei, pentru că femeia este o fiinţă similară mie, iar „religia” demnităţii mele feminine asta făcea, înălţa femeia, o valorifica. Însă, într-o zi, am înţeles că multe femei nu au nicio treabă cu această solidaritate a mea, că suntem diferite, că nu există femeie, ci există femei.

Sunt poetele egale cu bărbaţii? Unele sunt, altele nu. Egalitatea lor este atâta câtă şi-au luat. Dar să fim atenţi, căci şi bărbaţii şi-o iau. Şi cu câtă dificultate şi-o iau! Da, e greu, într-o lume androcentrică, dar altă cale nu există, egalitatea ţi-o iei, ca şi libertatea. Şi egalitatea aceasta nu este echitate (condiţii speciale pentru a realiza în mod egal ceva), egalitatea înseamnă aceleaşi şanse. Şanse să debutezi, să publici, să fii invitată la conferinţe, la întâlniri cu cititorii, la TV, radio etc. Aceasta este egalitatea. Dar, biologia a spus altceva (şi aici îmi vor sări în cap multe teoreticiene feministe). Argumentul este că având toxicoză în sarcină nu am putut scrie poezie, că nu poţi onora toate invitaţiile când ai un copil sugar, chiar dacă poezia colcăie în tine, căci copilul este legat organic de sânul tău în care fierbe laptele. Dar poetă rămâi aşa alăptând, eşti la fel cum un poet este poet. Eşti egală, dar echitate nu ai… Existenţa recompensează însă totul. Am devenit poetă cu adevărat după ce a venit fiul meu pe lume. Am explodat, am depăşit foarte multe blocaje, am început să simt altfel lumea şi viaţa. Totul a devenit altfel. Mă întreb dacă poeţilor li se poate întâmpla acelaşi lucru. Dar este o întrebare incorectă, eretică, de aceea rămâne retorică.

 Adevăratul feminism e un umanism 

3. Se vorbeşte suficient despre misoginism,sexism în mediile literare, în  România?

Nu prea. Toate acestea se „poartă”, dar despre ele nu se prea vorbeşte. Se fac multe glume de prost gust. Sunt o femeie care ştie să prietenească cu bărbaţii. Am foarte mulţi prieteni bărbaţi, poeţi, prozatori, critici literari. Credeţi-mă, bărbaţii sunt minunaţi. Ştiu să transform în prieteni chiar şi pe acei care mă „încearcă de minte”, vorba străbunicii mele, care zicea „puicuţă, puicuţă, pân’ te culcuţă”… Dacă aţi şti câte glume am auzit în legătură cu acest fapt! La noi la români nu se crede în prietenie între sexe! Desigur că m-au supărat, ofensat, dar este o posibilitate foarte bună de a vedea who is who. Omul gândeşte în limitele propriei inteligenţe, atâta cât poate. Este ca un pat al lui Procust. Cine este un misogin? Un tip care nu poate să depăşească propriile frustrări, de obicei, propriile nereuşite cu femeile. Extrapolează, generalizează. Sau un individ care pe toate le-a făcut prin pat, favoruri, mită şi relaţii. Există şi în lumea bărbaţilor „patul”, nici că vă imaginaţi cât şi cum există! Suntem oameni toţi, şi ei şi noi.

Cred că ar fi binevenite unele dezbateri şi discuţii, doar că vă trag de mânecă, puţine femei vor accepta să vină la ele. Unele din bună-creştere, o exagerată „bună-creştere”, o bună-creştere cuminte, indolentă, altele deoarece nu sunt un exemplu de carieră literară, pentru că totuşi au făcut carieră literară prin şliţul unui critic literar, redactor, editor etc. Nu e plăcut ceea ce zic, dar dacă tot discutăm, atunci eu zic să discutăm (şi ceea ce spun reiese din observaţiile mele personale, sunt o fată majoră şi vaccinată). Solidaritate nu înseamnă neadevăr. Am descoperit la viaţa mea acest tip de femeie şi nu pot spune că nu m-a dezamăgit, chiar m-a durut. De ce? Pentru că îmi plac femeile frumoase, sexuale şi din prima ligă. Sper să înţelegeţi ce spun. Iar literatura este o primă ligă. Veţi sări pe mine, veţi zice că şi bărbatului să i se înainteze aceleaşi exigenţe. Da, eu i le înaintez. Deşi e o poziţie ciudată, cred, pentru o poetă. Dar nu cred în artă vicioasă, chiar dacă mulţi mari artişti au fost nişte vicioşi. Secretul artei nu este acolo, cum nu este în alcool, droguri etc. Mulţi bărbaţi au făcut carieră literară prin conjuncturism, prin faptul că au ştiut cu cine să bea, cu cine să „facă” afaceri literare… Oameni toţi în carne şi oase. Sunt pentru axiologie, iar aceasta nu are gen.

4. Ce părere ai despre generalizarea sexistă conform căreia poetele sunt publicate în schimbul favorurilor sexuale?

Nu am niciuna, căci nu mă interesează invidioşii. Sunt pentru faptul ca oamenii să îşi trăiască liber sexualitatea. Dar liber înseamnă deschis, asumat. Dacă vrei să fii poligam, atunci o faci declarat. Fără ipocrizie, nunţi şi amante. E poziţia mea. Adevăraţii scriitori aşa procedează, au o poziţie! Care poate fi greşită sau nu, dar ei au o poziţie! Dacă e o sexualitate utilizată pentru a fi publicată, promovată, plătită, atunci aceasta se numeşte prostituţie. Dar vreau să calmez spiritele, nimeni nu mai cere favoruri de acest fel, desigur, dacă nu sunt ele sugerate comportamental de „artiste”. Căci nu este „ţara în pradă”, vorba mamei mele. Regretabil însă dacă se mai întâmplă! Cineva zicea că la intrarea în Uniunea Scriitorilor din Moldova i s-a spus: „…înainte să intre o doamnă în Uniunea Scriitorilor din Moldova trebuie să intre uniunea în ea”. Nu ştiu, nu am fost de faţă, mie nu mi s-a zis aşa ceva. Dacă mi se zicea, primea o palmă individul şi nu intram în uniune!

Am fost întrebată de un editor dacă sunt amanta editorului meu. Ce am simţit? Furie! Şi m-am gândit câte din poetele editate de acesta au fost amantele lui, căci omul reieşea din sine în întrebarea adresată. Dragă Medeea, să îi lăsăm să vorbească, ca toată prostia, ipocrizia şi perversiunea să iasă la suprafaţă. Să vorbească!

5. Crezi că e necesar să se răspundă atitudinilor/ reacțiilor misogine?

Da, prin ignoranţă, prin excludere din lista de prieteni, din lista de priorităţi umane etc. Eu scot proştii din viaţa mea. Cred că adevăratul feminism e un umanism, o încercare de a dialoga, de a face mai bună lumea, de a găsi punctul în care ei şi ele ar respecta nişte tratate mentale de pace cu sine şi cu alteritatea complementară a speciei.

6. Cum ar arată mediul literar românesc într-o concepţie ideală?

Cuvântul-cheie este valoarea, restul vorbe. Visez la meritocraţie. Dar trebuie să spun că mi s-au întâmplat doar lucruri frumoase în mediul literar românesc. Au fost şi câteva cazuri neplăcute, dar ele nu contează, căci nu sunt luate în calcul.

Nu este nimic mai sexy ca o femeie inteligentă şi frumoasă! Este combinaţia ideală!

7. Crezi că solidaritatea în lumea literară e necesară?

Cred, dar fiţi mereu atenţi cu cine solidarizaţi. Oamenii sunt diferiţi. Nu cred că putem funcţiona în baza unor precedente ideatice. O poetă, amanta cuiva şi soţia altcuiva, critica homosexualitatea într-o discuţie privată. Oare nu trebuie să fie scriitorii mai toleranţi, mai deschişi? Oare literatura nu este în primul rând un exerciţiu de alteritate? O probă a diferenţei? Sunt pentru orice fel de sexualitate, pentru orice fel de relaţii, doar că să fie asumate, deschise, fără disimulări şi ipocrizie etc. Bine, veţi spune că viaţa personală a fiecăruia este un labirint. Da, aşa este. Atunci să respectăm labirintul altuia. Să nu uite alţii că labirintul lor se termină acolo unde începe labirintul meu. Or, rog să nu mi se calce florile în răzorul meu. Îmi pare rău că o anchetă nu poate reproduce râsul. Râd, ascult muzică bună şi scriu. Labirint, răzor, muzică. Voi reveni la această anchetă spre sfârşitul vieţii mele. Voi mai râde?!

8. Sunt bărbaţii favorizaţi în literatură?

Sunt! Şi îi favorizăm şi noi. Femeile ar trebui să înveţe să prietenească între ele. Şi poetele la fel. Există găşti de fete în literatura română? Nu prea! Iar prietenia presupune multe, în primul rând solidaritate. La moment, femeile luptă pentru loc sub soare, locul ocupat în critica androcentrică. În ziua în care scriitoarele vor lupta pentru egalitate cu adevărat, aceasta se va produce, până atunci cazuri singulare, cum este această anchetă. Cei care acuză poetele de faptul că obţin ceva datorită favorurilor sexuale, privesc femeile în literatură ca pe nişte concurente. Şi este grav dacă este aşa!

Un fapt este cert, nu văd în bărbaţii scriitori nişte concurenţi, ci un element complementar, ceva care va face ca literatura română, ca literaturile lumii să fie rotunde, împlinite. Literatura nu poate fi literatură fără bărbaţi şi fără femei.

Scriu, Mihu, fiul meu de şase ani construieşte un oraş. O cetate platonică din care sper să nu fie alungaţi poeţii (şi poetele)!

Astăzi un premiu Nobel cel puţin neaşteptat.

Seara voi citi o poetă, da, neapărat, voi citi o poetă, deşi poezia nu are sex, totuşi voi citi o poetă, din solidaritate, dintr-o necesitate de a mă întâlni cu similitudinea…

 Gabriela FECEORU 

Sunt bara de inox strălucind în mijlocul clubului 

 Mama mea şi-a dorit să aibă un fiu.Bunicul matern îi îmbrăţişa doar pe verişorii mei şi eu stăteam lipită de sobă oricât ar fi durat câte o şedinţă de genul ăsta.Mi-a explicat că fac parte din altă familie, că sunt aproape o străină din moment ce port numele tatălui meu.M-am simţit vinovata şi ruşinată pentru faptul că purtam numele tatălui meu.Aveam 7 ani.

      Înainte de a învăţa să citesc, am fost învăţată să tricotez, îmi intrau andrelele în ochi.Mi-a plăcut să lucrez cu andrele, îmi place şi azi, ăsta nu e în niciun caz un defect. Este o treabă de femei, pentru că bărbaţii au decis că e o treabă de femei.Ştiu că femeia modernă nu e cool aşa.Un bărbat va spune că e învechită, că are obiceiuri de babă şi că nu şi-ar lua o soţie de genul ăsta.Despre o femeie care merge la petreceri se spune că este curvă.

      Dacă eşti divorţată sau dacă n-ai fost căsătorită, dacă ai un copil sau dacă nu ai un copil, dacă porţi ciorapi lycra sau dacă nu porţi ciorapi lycra, dacă te machiezi strident sau dacă nu te machiezi strident, dacă găteşti sau dacă nu găteşti, oricum orice ai face eşti curvă, până şi Isus a zis-o cu juma’ de gură.Sunt femeie şi din cauza asta n-am văzut niciodată interiorul unui altar dintr-o biserică.Eu trebuie să-mi acopăr picioarele, umerii, braţele şi în general tot trupul şi pe cât posibil să nu stau cu picioarele depărtate în public fiindcă ăsta cică este un gest obscen.

       Bărbatul are libertate absolută de-a lungul existenţei lui.Dacă sare din floare în floare e ok, pentru ca el trebuie să experimenteze, ca să nu fie considerat pămpălău.Bărbatului i se induce ideea că e un briliant şi că o singură femeie nu l-ar putea adora la modul absolut.Bărbatul are necesităţi de tot felul şi acele necesităţi se cer satisfăcute.El trebuie să doarmă, să mănânce, să se distreze, să se relaxeze exact ca în copilărie.De fapt el nu trebuie scos din ritmul lui orice ar fi.Bărbatul e cel care decide dacă o femeie este bună şi el face cererea în căsătorie, el alege şi nu invers.            

      Dacă un bărbat ajunge într-o poziţie de conducere în cadrul unei companii sau îşi publică un volum de poeme iar volumul acela are succes, atunci toţi sunt de acord că acel tip e inteligent şi talentat. Dacă o femeie obţine un job bun sau îşi publică o carte, iar cartea e culmea foarte interesantă, e clar că e interesantă pentru că au contribuit x, y, şi z la apariţia cărţii (şi normal s-a luat talentul prin copulare).

      Am vrut să cred că oamenii care citesc şi care au studii superioare văd lucrurile diferit şi că nu au limite autoimpuse aşa încât nu vor fi în stare să îi atribuie vreunei femei calificativul de curvă vreodată. M-am înşelat, patriarhatul încă e bine înfipt în ţărână şi desigur mentalitatea aferentă conform căreia femeia e doar frumuşică dacă e, şi-i bine dacă e… şi cam atât. Sunt bara de inox din mijlocul clubului, aşa mă percep bărbaţii pentru că sunt femeie.Eu trebuie să-mi demonstrez talentul şi să greşesc cât mai puţin, fiindcă unii colegii de breaslă vor spune: „ e femeie şi nu poate mai mult!”

  Marina POPESCU 

Între laureaţii Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu , în ultimii 10 ani nu se regăseşte nicio femeie. La secţiunea Opera prima, din 1997 până în 2015 situaţia stă în felul următor: 21 de laureaţi şi 8 laureate. 

1. Cum te simți ca poetă în România? Care e statutul unei poete în România?

Am debutat de curând (la începutul lui 2016), aşa că nu m-am familiarizat încă foarte bine cu lumea literară, dar la evenimentele la care am participat m-am simţit în general ok. Poate doar surprinsă că mai peste tot numărul poeţilor invitaţi e mai mare decât al poetelor, mai ales în cazul celor de categorie de vârstă peste 50 ani. La concursurile literare care impun limită de vârstă însă (30-40 ani), premiile sunt câştigate de obicei de fete, ceea ce înseamnă că generaţiile noi vin tare din urmă, cu alte mentalităţi. 

2. Sînt poetele egale cu poeții?

Din punctul meu de vedere şi într-o lume ideală, da. Talentul nu are gen. Din punctul de vedere al altora, mai ales în mediul online, această egalitate firească dispare. Culmea e că nu doar bărbaţii au astfel de idei preconcepute, ci chiar şi unele doamne care scriu, mai ales eternele aspirante la “gloria” poeziei. Eşti tânără? Scrii (bine)? Ai căpătat o oarecare notorietate? Participi la dezbateri pe textele altora, vii cu idei şi păreri, combaţi impostura literară? Să te ţii comentarii. Cine eşti tu ca să îţi dai cu părerea? Ce studii te recomandă? Cu cine ţi-ai tras-o ca să ajungi unde ai ajuns? Treci, măi femeie, la cratiţă şi lasă scrisul! Mai grav e că, aşa cum spuneam, nu doar bărbaţii au astfel de atitudini, ci sunt susţinuţi şi de poete care, în cele mai multe cazuri lipsite de talent şi intuiţie poetică, îşi ascund propria neputinţă lăsând să se înţeleagă că nu se poate scrie şi publica altfel decât în urma unei partide de sex cu editorul sau vreun scriitor consacrat. 

3. Se vorbește suficient despre misoginism, sexism în mediile literare, în România?

Nu prea se vorbeşte în mod deschis, cel puţin eu nu am auzit/citit. Articolul acesta e o iniţiativă binevenită. Sper să îl citească mulţi colegi şi multe colege şi să se gândească la problemele ridicate aici. 

4. Ce părere ai despre generalizarea sexistă conform căreia poetele sînt publicate în schimbul favorurilor sexuale?

Nu zic nu, or fi şi cazuri din astea, nu am de unde să ştiu ce se întâmplă în paturile oamenilor. Dar ca să generalizăm, e o prostie. Sau o dovadă a invidiei. Sau pur şi simplu există oameni care trăiesc  cu câteva secole în urmă şi au impresia că o femeie nu poate scrie, nu poate gândi şi în general nu poate realiza nimic dacă nu îşi face pomană cu ea vreun “protector”. Şi iarăşi, din păcate, sunt şi femei care prin comportamentul/ reacţiile/ comentariile lor întreţin aceste idei. Chiar mi s-a spus la un moment dat, de către o doamnă bine trecută de 50 de ani, ale cărei versuri nu şi-au găsit încă suport pe hârtie: “tu ai tinereţea, frumuseţea, eu am doar talentul meu şi uite că doar cu el nu mă publică nimeni”. Îl avea? Nu, dar în loc să recunoască asta, prefera să se mintă că e o poetă bună şi că nu e publicată fiindcă nu e tânără şi frumoasă.

La polul opus am văzut şi concurente care la festivaluri se comportă într-un anume fel, mult prea “familiar”, să spunem, cu scriitorii “consacraţi” şi cu membrii juriului, sperând că în felul ăsta vor lua premiul cel mare şi/sau vor fi promovate. Asta tot ca urmare a generalizării stupide că asta ar fi cheia succesului. Şi e clar că nu poate fi, pentru că în faţa publicului te prezinţi cu textele tale, nu cu trăsăturile fizice sau prietenia  cu unii şi cu alţii. 

5. Crezi că e necesar să se răspundă atitudinilor/ reacțiilor misogine?

Da! E necesar în primul rand să recunoaştem că există astfel de atitudini, să vorbim deschis despre ele şi să depăşim cumva mentalităţile astea învechite. Şi de fiecare dată când cineva îşi expune prejudecăţile de genul ăsta sau face glume cu tentă sexistă să ripostăm. Unele tac, fie dintr-un aşa-zis bun simţ (greşit înţeles în cazul ăsta), fie de teamă. Tăcerea nu e atitudinea potrivită în cazul ăsta. 

6. Cum ar arăta mediul literar romînesc într-o concepție ideală?

Cu multă literatură bună, critici mai activi, respect reciproc şi mai multă solidaritate între scriitori. De ce solidaritate? O să explic la întrebarea următoare. 

7. Crezi că solidaritatea în lumea literară e necesară?

Părerea mea este că da. De unul singur nu poţi face nimi. Nu poţi să ai pretenţia să te afirmi doar tu într-o literatură care nu este competitivă, care nu are cititori. Ai scris o carte, e ok, felicitări. Dar ce faci mai departe? Vei vrea să fii promovat(ă), citit(ă) etc. E greu să te bazezi doar pe forţele tale, mai ales în cazul poeziei care nu are un public atât de larg. Atunci nu poţi decât să cultivi interesul publicului pentru poezie în general, nu doar pentru a ta. Îţi promovezi colegii/colegele ale căror cărţi îţi plac cel mai mult, dar pentru asta trebuie în primul rand să citeşti foarte mult, apoi să le împărtăşeşti şi altora impresiile tale despre ceea ce ai citit. O lume literară dominată de egoismul autorilor cred că e un eşec. Încă sunt mulţi (scriitori şi cititori) care habar nu au cum arată poezia contemporană, au rămas strict la rimă, ritm, floricele şi inimioare şi naivităţi. Ar mai fi, desigur, şi interesele scriitorilor ca breaslă, în cazul ăsta fără solidaritate nu se poate rezolva nimic, dar asta e o altă discuţie pe care nu am suficientă experienţă să o abordez eu, care abia am intrat în lumea literară. 

8. Sînt bărbații favorizați în literatură?

Aici o să răspund cu o statistică. Între laureaţii Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu , în ultimii 10 ani nu se regăseşte nicio femeie. La secţiunea Opera prima, din 1997 până în 2015 situaţia stă în felul următor: 21 de laureaţi şi 8 laureate.

 

 

Editeaza textul
3 votes, average: 1,00 out of 1 (3 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Comentariile sunt inchise.

ChatApasa aici pentru chat !+