Comprimate ale traumei
Cronici literare
Mihok Tamas
iunie 1, 2017
0

blister-coperta

 

În ce privește proiectele poetice concretizate în cursul primei jumătăți a anului curent, printre titlurile de referință ce poartă semnătura tinerilor (Delacroix este tabu: suita romînească, glitch, Proxima B, adevăratul băiat de aur ș.a.) se numără negreșit și volumul Blister* al Gabrielei Feceoru. Acesta însă, ferice de autoare și aviz juriilor, pornește cu un real avantaj față de cărțile amintite mai sus, datorită beneficiilor pe care le oferă un debut onorabil.

De o autenticitate justificată prin proporții, dar coborâtă cam cu o octavă sub portativele cotidianului, Blister-ul Gabrielei Feceoru adună comprimatele traumatice ale unei vitregii plurivalente în prag de implozie. Temele principale ale volumului se grupează, deci, în jurul nucleului semantic al diviziunii: înstrăinare, înlăturare, despărțire, abandon: „sunt fiica vitregă / manechinul de plastic / expus, încremenit.” (blister), „din // acest // moment // resping // abandonul” (P.S.), „poezia mea (…) este rătă- / -cirea.” (nu, domnule!)

Demersul terapeutic al acestor versuri, căci orice disociere de factorul curativ ar sfârși în eres, pendulează continuu între rol și rost, ipohondrie și destin. Poetica Gabrielei Feceoru rezidă în căutarea prin găselnițele biograficului a coordonatelor transfigurării depline: „totul e / să ajungi / până acolo / încât să / faci din / tot ce // ai în / mâini poezie.” (nu, domnule!)

În demersurile ei întortocheate, poeta reușește în răstimpuri să exercite o luciditate acută asupra propriilor stări patologice: „înainte / să adorm spun «Tatăl Nostru» / în gând de câteva ori, chiar // dacă-mi dau seama că oricare / 3 cuvinte ale tale sunt calmante / mult mai puternice” (te-aud recitând poeme); altădată cercurile vicioase și concentrice ale depresiei își reprimă undele în spații claustrante (cămin, spital, sanatoriu): „toate / sunt aici, inclusiv / patul meu de / fier din camera // 227. patul meu / de fier. și / niște ceai amar.” (tipul blond)

Poemele din Blister, grupate pe două cicluri relativ ample, delimitate cu schepsis (ellaOne respectiv Start Rec), urmează partitura unei conștiințe hăituite de nedreptate și primejdie, cu zoom pe detaliu și predilecție pentru bruiaje sonore de tip scratch. Gabriela utilizează fără menajamente un limbaj brut, pe față, valorificând bunăoară motive tabu din câmpul lexical al feminității. În cadrul unui asemenea discurs, unul dintre pariurile câștigătoare ale poetei îl constituie exploatarea dimensiunii erotice, care, pe alocuri, atinge cele mai viscerale cote ale scabrosului: „mă voi / reinventa / în chip / de absorbant.” (flickering lights)

Umilința e percepută atât ca efect cât și ca argument suprem al nedreptăților survenite pe bandă rulantă nu doar din partea societății, ci și pe linia experiențelor personale. De aceea, poveștile de dragoste niciodată nu sunt împinse până la starea de satisfacție, iar ambianța acestui eu ce pare a se mișca pe bâjbâite rămâne una profund angoasantă. Situațiile ostile dezvoltării și emancipării spiritului, la care se adaugă discriminările flagrante, îi produc victimei scurtcircuite, cumulând mizeria exterioară în interior. Posibilitățile, când se întrevăd, par a se rata încă din matcă, creând senzația că actanta principală viețuiește într-un ghetou, la margine de civilizație, ori, în caz fericit, într-un sat uitat de lume (stau pe scăunel în capătul uliței).

Confesiunea gravă a poetei se complace, totuși, în mici evazionisme. Trenurile par să fie singurele supape ce acordă șanse (să admitem, nu foarte generoase) melancoliei. Iată un motiv în plus pentru a reproduce în întregime poemul Filip, (de altfel un text cheie în decriptarea poeziei debutantei): „mi-ai spus: / aici pe / hartă e / o muscă / strivită de / pe vremea / când făceam / naveta. dacă // ai o / mână plină / de chiștoace, / aruncă la / gunoi mâna / plină de / chiștoace! am / mers mai // departe cu / trenul repetam / jocul copiilor / fugari. cu / rucsacul în / spinare și / atât. pusta / maghiară îmbrăcase // o sumă / de fuste / mini roșii / cu poalele / întoarse / spre cer. / la fix / am țâșnit // din tren / puteai crede / că suntem / rachete în / spațiu. peste / graniță tot / mai dese / gesturi și / inexacte înlocuiau / neputința mea / de a / vorbi pe / limba ta / ți-ai aprins / o țigară. / tata a // stat la / sanatoriu din / asta. tu / nu o / să ai / tbc şi / nu o / să stai // la sanatoriu / din asta. / căldură de mai. / vânt ioc. / mergeam la / pas ca / elevii de / clasa 1. // Filip a / vrut să / ascult bănuții / zornăind în / buzunarele lui / să nu / mă trezesc / din călătorie. // să ascult / și / să nu / mă mai / trezesc.”

Volumul e presărat cu inserții vizionar-onirice, grotești (Matei-Zian era un țipar, să ai un iubit, să te sune) menite să potențeze sentimentul persecuției. În atare condiții, poeta e silită să mizeze pe o sinceritate în răspăr, fără să tatoneze (deocamdată) registrele post-ironice (Doamne reprezintă, de pildă, o rugăciune-imn sarcastică adresată în primul rând femeilor „care-și avortează pruncii” și abia în plan secund, ca pur pretext, divinității).

Iluzionându-și cititorii că se supune formelor, poezia Gabrielei dinamitează din interior rigorile sintactice incompatibile cu dicteul psihotic al poeziei confesiv-militante. Vortex al culpelor „în numele / rătăcirii împreună”, volumul de debut al Gabrielei Feceoru e capabil să țină piept celor mai tranșante voci poetice ale ultimelor două decenii, fiind, se subînțelege, o bornă kilometrică a poeziei noastre recente.

 

* Gabriela Feceoru, Blister, București, Editura Cartea Românească, 2017
** Recenzie de Mihók Tamás

Editeaza textul
7 votes, average: 1,00 out of 1 (7 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Comentariile sunt inchise.

ChatApasa aici pentru chat !+