Despre poezia contemporana în dialog cu poeta Sanda Panait
Interviu
Panait Sanda
ianuarie 26, 2017
0

Fire creativă, pasionată de studiu, poeta Sanda Panait a fost si este o mare iubitoare de cultură. Membru activ al Fundatiei Culturale ANTARES din oraşul în care locuieşte – Galati, Sanda Panait are diverse colaborări la reviste de specialitate sau proiecte culturale. Poeta, care este licentiata a Facultătii de Sociologie Psihologie “Spiru Haret”, Bucureşti, este preocupată si fascinată totodată, de stiintele umaniste. Vorbind despre sine, Sanda Panait ne mărturiseşte că în ceea ce o priveşte, copilăria este locul în care călătoreşte mental în timp, cu drag, pentru a se încărca de freamăt, veselie si frumos. Pentru ea, copilăria si părintii – mamă, tarancă simplă, dar o femeie cu o personalitate puternică, iar tatăl, un om dârz – sunt autentice repere în viată. Poetă s-a născut pe 29 octombrie 1969 în comuna Pechea din judetul Galati, este căsătorită si are un fiu.

“Am scris şi scriu pentru că nu pot altfel”

– Ce anume te-a determinat să  scrii?

– Am început să scriu încă  din copilărie, poezii despre mama în revista “Cutezătorii”, apoi acest lucru s-a manifestat permanent în jurnalele (2 la număr) pe care le-am tinut din adolescentă până l-am născut pe Sebastian (fiul meu). Am scris si scriu pentru că nu pot altfel, pentru mine a scrie nu este o meserie, ci un fel de a fi. Scriind simt că mă descarc şi încarc în acelaşi timp. Scrisul îmi spală parcă sufletul de toată mizeria acumulată în viata de zi cu zi, în scris mă definesc si redefinesc, mă descopăr şi redescopăr simplu – scrisul este stâlpul de lumină din fiinta mea, care atunci când mă zbat în întuneric mă luminează.

– Cine sunt mentorii tăi, cei care te-au ajutat să îti descoperi talentul si te-au încurajat să scrii?

– Cred că talentul mi l-a descoperit Jeni, una din amicile mele vechi, o moldoveancă de dincolo de Prut, căreia îi citeam adesea gândurile mele. Ea m-a făcut să-mi conştientizez talentul si să ies cu el în lume. Primul meu mentor a fost Corneliu Antoniu, om cu o valoare deosebită din punct de vedere literar, dar ce e foarte important, un mare descoperitor de talente. Văd si astăzi uimirea din ochii mei, în timp ce-mi descria adevărata lume a scrisului, îmi amintesc si acum câteva expresii cu care avea să mă pregătească pentru lungul drum al facerii mele literare: “Lumea scrisului este o lume murdară din care înfloreste frumosul, trebuie să te gândeşti dacă poti să-i faci fată, poezia dacă nu eşti pregătit, este de o gelozie cumplită, ucide.” M-a speriat si fascinat în acelasi timp. Apoi, mi-am luat curajul să trimit textele la un concurs de poezie si acolo l-am cunoscut pe cel de-al doilea mentor al meu, scriitorul Marius Tupan (de la a cărui disparitie uimitoare s-au împlinit în decembrie 2 ani), un om extraordinar, o personalitate debordantă si care avea în comun ceva cu primul meu mentor: a publicat în revista Luceafărul, a cărui director era, cei mai multi tineri din toate revistele de cultură. Din acel moment, am rămas prieteni foarte buni si mi-a încurajat mersul literar, ultima discutie am avut-o chiar înainte cu o zi ca el să se hotărască brusc, să se mute într-o stea, poate mai aproape de visele lui.

Debutul

– Ai debutat în revista “Luceafărul”, Bucuresti, în anul 2000. Ştiu că debutul tău se leagă si de primirea unui premiu. Te rugăm să ne vorbeşti despre acest eveniment.

– Aşa cum aminteam mai devreme, în mai 2000, am participat pentru prima dată la un concurs de poezie “Costache Conachi”, Tecuci, Galati, unde presedintele juriului era criticul Dan Cristea, iar membri juriului: Marius Tupan, Cezar Ivanescu, Valeriu Stancu, Cassian Maria Spiridon, Stelian Vicol. Mi-au mărturisit ulterior (cu toti rămânând în relatii de prietenie din acel moment), că a fost o dispută între ei, o parte din ei dorind să iau premiu I si altă parte II, ca într-un final, să împart locul I cu un băiat din Iaşi, de al cărui destin poetic n-am mai auzit, din păcate. Scriitorul Marius Tupan a fost plăcut impresionat de talentul, chiar dacă destul de timid din poemele mele, acordându-mi si premiul revistei Luceafărul. Este pur si simplu momentul decisiv în evolutia mea literară.

– După  acest premiu au mai urmat si alte distinctii literare. Care sunt acestea? Care dintre ele ti se pare cea mai importantă pentru cariera ta literară?

– Odată depăşită timiditatea începătorului, am trimis după câteva luni, versuri la un alt concurs national de poezie, dedicat marelui Nichita, din Mehedinti – “Sensul Iubirii”, unde am luat locul III, stârnind astfel interesul pentru publicatiile de specialitate din tară. După 2 ani, am fost onorată cu premiul pentru debut în volum, la festivalul international de poezie “Serile de literatură ale revistei ANTARES”. Din motive personale, a urmat apoi o pauză în implicarea destul de activă pe care o aveam în acel moment în viata literară festivaluri, concursuri, publicatii, etc. Am revenit în 2009, iar în decembrie am fost premiată de Revista Porto Franco cu Premiul ION TRANDAFIR pentru poezie, 2009 iar în ianuarie 2010 am fost onorată cu o DIPLOMA de EXCELENTA din partea bibliotecii VA Urechea. Cel mai important premiu din păcate, nu voi mai fi aici să-l ridic, dacă îl voi primi: nemurirea.

“Fulgerul de nisip”

– Eşti autoarea volumelor de versuri “Fulger de nisip” (2000), “Timp rătăcit” (2005), “Fără îngeri” (2009). Ce au în comun aceste volume si ce aduce inedit, fiecare dintre ele?

– În mod cert, toate poemele mele au în comun personalitatea mea, frământările autodefinirii mele psihologice, sociale, literare. Mai au în comun imagistica, atunci când mă  despoi de traiul de zi cu zi si mă întorc în poezie simt si trăiesc lucrurile într-un anume fel, pe care încerc să-l redau cât de fidel pot cu ajutorul versului. La capătul fiecărui poem nu rămâi cu nimic, decât cu o imagine ce ar fi putut fi definitivă, cu imaginea unei lumi în stare de gratie. Cred că diferenta volumelor o da evolutia mea, sunt un coleric conştient de valoarea lui, dar în permanentă competitie cu mine, îmi place să mă autodepăşesc permanent, astfel încât Sanda de astăzi să aibă rădăcinile în ieri si plantele în mâine. Ce face diferenta între volume? Diferenta este dată de maturizarea mea artistica, de unghiul din care privesc viata, iubirea, natura, moartea, etc. tot universul temelor abordate de mine. E ca într-un tablou, atunci când lumina cade pe o altă latură, se schimbă sensul si forma mesajului.

– Ai un volum preferat? Dar un poem preferat?

– Paradoxal, volumul preferat este cel care încă… n-a apărut si cred că mereu va fi aşa. Parafrazând, aş spune că cel mai frumos poem nu l-am scris încă…!! Și totuşi: Fulgerul de nisip din volumul cu acelaşi nume, Tango-n apus si Lux din Fără Îngeri.

ANTARES

– Ce este Fundatia Culturală Antares?

– Este fundatia culturală care în 1997 a dat prima revista culturală privată din România, de după revolutie: ANTARES. Este fundatia care a înfiintat în acelaşi an, festivalul international de literatură “Serile de poezie ale revistei Antares”, care a ajuns la a 11-a editie si meritul pentru contributia la dezvoltarea si promovarea literaturii romane “Ordinul Cavalerilor Danubieni” (au fost decorati de-a lungul timpului: Fănus Neagu, Nicolaie Breban, D.R. Popescu, Cezar Ivanescu, Marius Tupan, Vasile Spiridon, Dan Cristea, Ion Flora, etc), fundatia care a dezvoltat cultural zona, ducând literatura română peste tot în lume.

– Care este rolul tău acolo?

– N-am o pozitie oficială, pentru că timpul nu-mi permite să fiu zilnic prezenta acolo, dar neoficial, sunt membru activ, mă implic în adunarea materialelor pentru revistă, uneori chiar selectia său editarea lor, de participarea la organizarea diverselor activităti ale fundatiei, precum: lecturi publice, manifestări culturale cu diferite ocazii, festival, etc., dar pot spune că sunt si liantul care de multe ori, uneşte personalităti pline de orgolii nefondate, pentru că nemurirea doar opera ne-o asigura, nu-i aşa? Anul acesta voi fi si unul din directorii festivalului de poezie. Am în comun în acest moment, cu revista ANTARES un proiect, o revistă pentru copii, se va numi ANTARES-Planeta Piticutilor si speram să apară din Martie si al cărei director sunt, mai sunt multe altele…

Cenaclul Literar „Noduri si Semne”, Galati

– De când eşti membră  a Cenaclului Literar „Noduri si Semne”, Galati?

– Membră sunt din 98 cred, dacă  îmi amintesc bine, dar activitatea mea în cenaclu a suferit destul de multe sincope, la putină vreme, cca 2 ani, am simtit (cu tot respectul pentru cei care încă fac activitate acolo) ca locul meu nu e acolo, că pur si simplu mustesc într-o baltă, si eu îmi doream să devin somon… Aşa că, deşi am rămas amică cu multi din cenaclu, foarte rar ajung acolo, pot spune mai mult din respect pentru amintirea locului în care am citit public propriile creatii.

– Ce ai dori să ne împărtăşeşti din activitatea ta la acest cenaclu?

– N-am multe de împărtăşit, am lecturat de 2 ori propriile creatii, am ascultat si am dat sfaturi nou-venitilor, celor care aveau curajul uneori si obrăznicia alteori, de a citi, dar asta mult după ce voi fi fost recunoscută pentru valoarea talentului meu.

– La ce publicatii colaborezi?

– De-a lungul vremii, am colaborat cu mai toate revistele de specialitate din tară: Luceafărul, Porto Franco, Antares, Convorbiri literare, Cronica, Contemporanul, Interfete, Hyperion, Boema, Poezia, precum si cu ziare că: Viata liberă, Impact, Ora 25, Evenimentul zilei, etc.

“Poezia actuală… nu s-a definit perfect”

– Ce părere ai despre poezia contemporană?

– În toate vremurile de tranzitie, când perspectiva scurtă înfătişează valori răsturnate, scriitorul crede în datoria lui să-şi aducă sprijinul în reformarea societătii, din păcate cred că în contextul actual avem prea putine poezii si prea multi poeti?!? Asta ca să nu-l citez pe Mihai Eminescu “e uşor a scrie versuri…” Important este ca poezia exista, că reuşeşte să facă fată progresului tehnic, fie vorba între noi care tinde să ne transforme în nişte roboti sclavi ai consumismului material. Sincer, se scrie prea mult si se citeşte prea putin. Dar niciodată poezia si filosofia n-au atins cote uimitoare de cititori. Poezia actuală cred că nu s-a definit perfect, aşa cum s-a definit în trecut: saptezecism, optzecism, etc… Poate că e si greu să mai vină ceva nou după Nichita…

– Cine sunt poetii contemporani ale căror scrieri îti place să le citesti si iar să le citeşti?

– Din literatură româna va rămâne mereu în topul meu cel a cărui poezie si dacă s-ar scrie mâine ar fi perfectă si actuală-nichita Stănescu, am să-l flatez pe prietenul meu, scriitorul si preşedintele USR Galati/Brăila Corneliu Antoniu pe care recitindu-l am senzatia că am scris eu câte un poem său altul – apoi a rămas în topul preferintelor mele, poetul cu care am crescut: Adrian Păunescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu iar din cea universală scriitorul de origine turcă, laureat al premiului Nobel 2006 Orhah Pmunk, Garcia Marquez  si OSHO, i-aş savura cu plăcere oriunde, oricând.

– Ce sfat ai dori să  le dai celor care abia acum încep să  scrie?

– Să se înarmeze cu răbdare, am spus-o si zilele trecute unui poet în cadrul Salonului Literar Axis Libri, să scrie indiferent de ce reactii stârnesc, să scrie dacă simt, de o mie de ori despre aceleaşi lucruri, fără teama de a cădea în ridicol, pentru că adevărata judecata n-o primeşti decât de la oameni exceptionali, un autor este foarte rar recunoscut de contemporanii săi, îl recunoaşte posteritatea. Nimeni nu-ti poate garanta viitorul care este oricum, unul trist: trist dacă ratezi, trist dacă triumfi, pentru că te arunca de multe ori în vulgaritate.

«Noaptea evreului»

– Ştiu că ai în curs de aparitie un volum de versuri si un roman. Ai dori să le dezvălui cititorilor noştri câte ceva despre aceste cărti, ce aduc nou, ce teme abordezi, ce surse de inspiratie ai avut?

– Complexitatea ideilor care mă  inunda deseori în cascadă mă determina să scriu si să citesc mai multe cărti în acelaşi timp, prin alternanta. Fiind un pas nou si destul de îndrăznet ca abordare, am să vorbesc despre roman. Romanul «Noaptea evreului» cred că vine să completeze complexitatea si valentele scriitoarei Sanda Panait. Este un roman la care lucrez de câtiva ani si a cărui idee m-a străfulgerat pur si simplu, într-o noapte. Se vrea a fi un roman complex, un roman cu inflexiuni socio psihologice, unde se împletesc procedee artistice care creează un univers captivant de inteligenta emotională. Este povestea dramatică a unei fetite care în urma accidentului părintilor moşteneşte o avere si devine astfel tinta mintii diabolice a surorii vitrege, care încearcă să o îngroape de vie, nu reuşeşte s-o ucidă, cade în comă si rămâne aşa cca 10 ani, iese din comă si suferă de amnezie până într-o noapte când întâlnind un domn evreu, acesta reuseste să-i declanşeze brusc fluxul emotional care deschide cutia Pandorii: îi revine memoria si reconstruieşte ca pe un joc de puzzle, fiecare moment al destinului de până atunci. Psihoze, vieti răsturnate, amestecuri de situatii si devalizări ale unor caractere infecte din preajma să răstoarnă si pun personajul într-o altă lumină. Cred că am descifrat suficient, cât să vă stârnesc curiozitatea…

– Ce planuri de viitor are scriitoarea Sanda Panait?

– Să fac din scris principala mea preocupare, ştiu că nu întâmplător a plantat în fiinta mea Dumnezeu fărâmă aceasta de talent, trebuie să fi avut un rost si acest rost trebuie să-l urmez, să trăiesc din scris si să ajut oamenii cu scrisul meu fie literatură, fie cărti de specialitate (psihologie). Știu, în contextul socio – politico-financiare din România de astăzi, pare o utopie si totuşi…, victoria apartine celor cu mentalitate de învingător.

“Nu stim niciodată cât de darnici vor fi zeii cu noi”

– Cum îti petreci timpul liber?

– Mmmm, urăsc asta: cum e timp liber…, adică să nu fac nimic???? E poate demagnetizata expresia, fiind adesea nefericit plasată. Eu n-am timp liber. Îmi place să-mi trăiesc viata aşa cum simt (de aceea am si trecut în mediul privat)  si  fiecare clipă e importantă fie că lucrez, citesc, scriu, o petrec cu familia ori prietenii, fie că mă plimb pur si simplu pe faleza Dunării sau alergând aiurea la volanul maşinii uitând uneori cine sunt, unde sunt…

– Ce hobby-uri ai?

– E greu de spus, literatură si psihologia sunt pentru mine si profesii (chiar dacă prost retribuite), e clar că fără ele nu pot  si primul imbold este să mă îndrept spre ele când am o clipă la dispozitie, să citesc, scriu, meditez, să analizez, sunt lucruri pe care le-aş face iar si iar si iar…

Mă fascinează astrologia, îmi place natura, iubesc fiecare copac, colină, fiecare colt de stânca din munte său fiecare strigăt al mării, fiecare manifestare a naturii. Ador să călătoresc în natură.

– Ce mesaj ai dori să  le transmiti cititorilor noştri?

– Să se caute, să se găsească  si să trăiască în deplină armonie cu ei înşişi si cu ceilalti, conştientizând importanta fiecărei clipe si a faptului că… nu stim niciodată cât de darnici vor fi zeii cu noi, cine ni-l garantează pe mâine…? Nimeni – atunci să-l iubim pe astăzi!

OCTAVIAN CURPAS

Phoenix, Arizona

 

Editeaza textul
4 votes, average: 1,00 out of 1 (4 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Comentariile sunt inchise.

ChatApasa aici pentru chat !+