dispersie în silueta unei melancolii de marți
Poezie
enea_gela@yahoo.com
august 22, 2017
4

am tras ușa după mine realitatea a rămas afară

corporalizată în intemperiile momentului: scumpirea carburanților cozile de la pașapoarte

adn-ul teroriștilor din decembrie ’89

puah! lumea are miros de varză acră și gustul inconfundabil al ruginii pe oasele sortite hibernării

credeți că nu știu ce spun credeți ce vreți

eu aici și realitatea dincolo

în călduri/ latră nerușinata la dumnezeu de parcă el ar fi dulăul potrivit s-o muște de fese

nu sunt eretică dar îmi place să fac puțină curățenie după ce nu mă vede nimeni după

filonul deznădejdii

subțire strălucitor ca aurul

electrizează

buricele degetelor

torțe

de unde se prelinge vâscoasă lumina celor trei ceasuri rele ale zilei de marți

e marți

pe wall street de pildă

a murit singura pasăre care știa să cânte în toate limbile/ mai mare bucuria pentru administratorii rețelelor de socializare

asta spun jurnalele

evenimentul ar fi trecut neobservat dacă

un X5 n-ar fi derapat din cauza leșului său și n-ar fi intrat într-un stâlp

șoferul cu mănuși albe nu și-ar fi distrus atlanticul de la mâna stângă

 

dau cu aspiratorul fac zgomot trăiesc

dubito ergo cogito cogito ergo sum

mai dă-i încolo și pe filozofi

definițiile cad greu la stomac

se înfig ca niște ace în pereții lui

o să fac ulcer

rumeg prea mult idei compilate/ deși

port în mine atâta văzduh

 

de pe o zi pe alta mă mișc tot mai greu

realitatea a-nvățat să se strecoare pe sub ușă

miloaga

eu trag de furtunul aspiratorului de parcă ar fi un cordon ombilical învinețind aerul

trag cu putere

carcasa lucioasă a acestei libelule electrice se cască

tocmai când sacul dinăuntru e plin

holbează-te

zic

la ce-ai agonisit pe ziua de azi

 

Editeaza textul
3 votes, average: 1,00 out of 1 (3 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

4 Comentarii
  1. enea_gela@yahoo.com a comentat la data de 24 august 2017

    Mulțumesc, Gabriela!

  2. enea_gela@yahoo.com a comentat la data de 24 august 2017

    Mulțumesc votanților care au apreciat textul.

Scrie un comentariu

trebuie sa fiti logat pentru a scrie un comentariu.

ChatApasa aici pentru chat !+