Experimentul Yin
Cronici literare
qscribb
ianuarie 2, 2017
0

„Drumuri şi personaje în poezia lui Felix Rian Constantinescu”

Felix Rian Constantinescu este un curajos. Cartea sa Yin *, o carte de poeme menită să-i afirme identitatea în dinamismul vieţii, este o carte interesantă. Lupta individului cu sine semnifică lupta umanităţii pentru a se elibera de colivia de aur în care a nimerit. Există o tensiune în carte între posibilităţile reale şi potenţialul poetului pentru a prinde fericirea în clipe speciale. Dincolo de această draperie, se simte capacitatea celui care scrie pentru a se depăşi. La fel şi umanitatea, poate ieşi prin cer.

Căutând certitudini, poetul fixează lumina din faptele sale simple şi complexe în acelaşi timp. Felix este un poet care marşează pe cultură, pe idei profunde, pe teme importante. Îi place să citească şi asta se simte în scrisul său care se eliberează de umbre. Călătoria sa este călătoria omului spre centrul Universului. El afirmă la început: „Postmodernismul a murit de mult” (p. 7). Încearcă să se rupă de monotonia spectacolului din poezia contemporană. Istoria a ars etapele, poetul se vede faţă în faţă cu sine, neputincios şi, paradoxal, puternic. El ne invită la călătoria pe care o desfăşoară. Iată curajul său: „Voi merge departe precum copiii şi mă voi întoarce doar când soarele va muri în frunze şi tăcerea va fi pietre în privirea mea ca în perioada embrionară a fiinţei” (p. 8). Recuperarea timpului dus este imposibilă fizic, însă este posibilă prin poezie, prin artă. E manifestul său, rebelul s-a urcat pe baricada de texte.

Temele sale sunt contradictorii şi inedite. Jumătatea lumii posibile, fericirea lumii în aceste condiţii, visul, ploaia cu toate mecanismele ei, epistola scrisă unui prieten, întunericul, cântecul zilei care a trecut, cuvintele arse de zăpadă, copacii, pianul şi îngerul (!), ochii singurătăţii, repetarea istoriei, poezia totală (!), piezişe ploi de ochi etc.

Felix are capacitatea de a lăsa fantezia să zboare. Uneori se blochează într-un negru atroce, strigă după Iisus, vede luminile de amurg, pământul… Uneori riscă, merge prea departe şi poezia îi este refuzată.

Cartea are o scurtă prefaţă semnată de Alensis de Nobilis, editorul, cel care şi-a asumat responsabilitatea de a prezenta cititorului un poet în mişcare, pe un drum tainic. El scrie: „Pătrunzând în universul poetic, pare că uneori lucrurile capătă dimensiuni hiperbolice, urieşeşti şi ne acoperă cu umbrele lor, decapitându-ne gândurile micşorate ca pe nişte chipuri pe o placă fotografică” (p. 5).

sunt nopţi fără rost

în care mama ţi-e în pământ

şi tata bătrân ca Iov

iubeşti până la urmă o altă ţară

şi copiii ţi-s nenăscuţi

şi viaţa îţi trece ca un insuportabil meci

berserk şi în prelungiri (Loser, p. 63).

Cuvinte frânte, destinul este un joc care scapă omului, ceva insuportabil face timpurile mai lungi, un timp de cauciuc. Povestea este prezentată ca-ntr-un script, frust şi corect, fără dragoste, dragostea s-a dus…

De acolo, din acest peisaj plat, el simte prezenţa: „Isus este râul amplu/ în care sunt o pietricică/ Isus este muzica pe care am început să o aud” (Isus, p. 36).

Cuvintele au pentru autor o semnificaţie aparte, le caută, este cerşetorul de cuvinte miraculoase (cerşetorul de cafea, într-o altă variantă – Emil Brumaru), poezia se face electrică: „avioane/ rândunici de oţel/ morminte şi pietre de foc/ autodistrugerea şobolanilor/ poezie electrică” (Poezie electrică, p. 49).

Felix prinde drama lumii în care trăieşte, o face atent, cuvintele sunt alăturate pentru a produce efectul scontat, Europa moartă, lumea sub cenuşă… „Societatea e fascinată de criminali/ i-am   adorat cu toţii anarhiştii ca şi poliţiştii/ bătându-ne/ vocea LUI erau vocile/ din cununa Europei celei nebune (Hitler pe hârtia milimetrică, p. 85).

Pentru autor orele sunt frânte, frazele se rup în bucăţi, poemul se pierde în haloul său, resturi de gânduri, energia s-a risipit. Din când în când, strigătul după Isus cel din realitatea crudă, stăpânind realitatea electrică.

„Domnul vine în calea mea ca o carte/ coboară-mi-te din suflet infinite poliedru/ fii fericit stâlp de sare/ umblu pe apă pe drumul fără capăt” (Rugăciune, p. 80).

Grafia poeziei denotă abandonul poetului în faţa faptelor care-l domină, renunţă la virgulă, punct etc. Caută generaţia postmodernistă din care a evadat, sau pretinde că a evadat.

Felix Rian Constantinescu e călător pe drumurile nopţii, pe drumurile zilei, pe drumurile vieţii, pe drumuri de sânge, de lumină…

O călătorie spre sine, spre izvoarele vieţii, cu eroii care ies din hârtia milimetrică şi beau cuvinte…

* Felix Rian Constantinescu, Yin, Bucureşti: Editura Genius, 2016

Editeaza textul
3 votes, average: 1,00 out of 1 (3 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Comentariile sunt inchise.

ChatApasa aici pentru chat !+