• 25 iulie 2017 la 12:34

    furtuna ne va aduce eliberarea
    ziduri de nisip și durere
    vor colapsa peste noi

    înghițindu-ne. cea mai mare atenție trebuie să fie
    la cote. la calcularea riscului de a fi zdrobit
    cu sufletele intacte.

    în gările mici și pustii trecem ocazional
    cu tricouri hand made după ce am privit în imax distrugerea lumii.
    și e exact ca acolo
    soare și miriști întinse / soare și dărămături rămase
    pentru eternitate.

    facem o poză și clicul răsună straniu în aerul fierbinte.
    în poză au ieșit siluetele noastre negre pe un
    fond alb / un negativ ca după
    o explozie nucleară,

    în ea nu apare nimic din imaginația noastră.

    doar norii amenințători
    se apropie
    si ne lasă, ca în mijlocul unui film
    pe băncuțele de lemn din gară
    așteptând trenul.

    el este singurul care o să ne ducă în copilărie / sau mai departe, dincolo,
    spre moarte.