• 18 iulie 2017 la 13:41

    căldura și praful au învelit orașul
    ca într-o plasa de sârmă
    un cocon
    de blocuri și fiare din care în fiecare seară

    evadăm cu piepturile pline de gaze nocive

    fluturii negri ne însoțesc
    arya ne însoțește

    e decorul în care simțim cel mai
    bine

    răul și
    foamea

    fluturii negri sunt teama noastra de necunoscut
    arya e pericolul de care nu suntem conștienți

    trecem pe lângă clădirile institului de medicină
    acolo unde studenții încă disecă cadavrele oamenilor abandonați

    și așa ne simțim și noi
    abandonați acestui oraș în care soarele negru
    nu e suficient
    pentru a ne lumina sufletele

    undeva,

    e o zi oarecare,
    fără asfințit unde semnalele după care funcționează lumea
    sunt tot mai subtile,

    pe partea cealaltă sunt câinii ce așteaptă să se facă seara
    o să ieșim din nou
    or să ne vadă strânși unul în altul
    străbătuți de aceeași frică printre canale și sticle de vin
    cu etichete de lux
    aruncate pe jos

    din căldura fluturilor se nasc coloane de fum alb
    care ne încălzesc
    din frumusețea ariei se naște frigul

    spre dimineață
    ne învelim înapoi în plasele de sârmă și lăsăm să se vadă
    din noi, printre găuri,
    ca niște lanterne de avertizare,
    doar teama.