• 13 august 2017 la 15:18

    Culoare (variantă)

    Între noi şi scris, tăceri s-aştern pe foaie.
    Pentru iluzia de început, albul sub mâini tresaltă.
    Revigorează. Galbenul naşte.
    Cum ne-mpletim viața cu roz,
    litera neagră ne leagă – cald jurământ.
    Pete maro mocnesc, uşor, în licărul albastru.
    Timpul veghează.

    Ne intră-n joc. Totu-i aievea, dacă nu trăiești,
    îmi zici. Mă amăgesc. Ştiu bine.
    Dar cât de simplu-i să mă plimb aşa,
    cu tălpile moi pe ascuțimea mirajului.
    (Ca-ntr-o maşinărie.) Voi scrie

    cu încrâncenare. Albul şi negrul dau curajul. Popasul spre un nou dezir. Spre lumi abia săpate.
    Le simt
    verde. Al nostru daimon,
    cu tiparnița-ntre dinții gri,
    ne-mbrățişează. (Culoarea-şi varsă
    nuanțele tari (pe foaia albă).
    Vom scrie. Altfel.)

    • Acest răspuns a fost modificat acum 2 luni, 1 săptămână de către Andreea Maftei Andreea Maftei.
  • 10 august 2017 la 13:12

    Acum îl văd şi eu diferit. Ca de fiecare dată, mereu să tot schimb.

    Cum de nu am văzit atunci comenatriile? Dar mă bucur de ele acum. 😊

  • 10 august 2017 la 13:08

    Acum vad comentariile voastre, Tomi şi Medeea. M-au bucurat. Am uitat de acest text. Acum voi reveni asupra lui, tinand cont de cele spuse de voi.
    Multumesc!

  • 17 decembrie 2016 la 15:16

    Îmi place ideea pe care ai ales să construiești textul, felul în care ai decis să-l construiești, nu mă convinge. Culorile care creează stari, sentimentele, scrisul și foaia au și ele o culoare, mirajul și mecanismul pe care încerci să-l arăți, e promițător. Felul în care alegi cuvintele mă nedumirește în continuare.

    De ce ai ales substantivul cătușe și nu altul? Cătușă+ agonie+ muză duce textul într-un imaginar și vocabular sărac. Ultimele două strofe în care muza vine cu scrisul între dinți (e previzibil) și culorile se varsă (e privizibil), din punctul meu de vedere, omoară ideea textului: vom scrie altfel și cum se transformă și ne transformă foaia, scrisul, culoarea, cum le dăm impuls, și cine guvernează pe cine și unde e libertatea și ce e foaia albă, asta cred eu că e miza textului.

  • 16 decembrie 2016 la 21:32

    poem plăcut la lectură, puțin prea blând la capitolul imaginilor poetice.

    două rectificări:

    1) „când pete licărind de maro” (înțeleg că e un giumbușluc poetic, dar nu se pretează la context) -> „când pete maro licărind”
    2) „a venit și / Muza” (lipsește verbul auxiliar)

    o seară frumoasă! :)

  • 14 decembrie 2016 la 17:03

    D-nă Andreea Maftei, nu prezența poeziei aici mi-e neclară, ci postarea ei de către d-nul Vlasie, și nu de către autor. Dar acum ne-a lămurit d-nul Vlasie.

  • 14 decembrie 2016 la 8:38

    Dna Daniela Hendea, de ce nu va e clara prezenta acestui poem la Accelerator?

  • 14 decembrie 2016 la 8:26

    l-am pus eu,pentru că îl ștersesem din greșeală și doar aici puteam să-l pun – dar zic că nu-i bai !

  • 10 decembrie 2016 la 1:05

    D-le Vlasie, mie nu mi-e clară prezența acestui poem la Accelerator. L-ați pus dumneavoastră în numele altcuiva? Sau ca exemplu de vreun fel?

  • 8 decembrie 2016 la 4:32

    Câteva culori
    între noi şi scris…
    Preferăm tăcerea
    aşternută pe foaie.

    Albul a creat iluzia de început,
    galbenul, pasiunea.
    Ne împleteam degetele
    printre litere negre,
    când pete licărind de maro
    au oprit timpul în loc.

    Nimic nu e aievea, dacă nu trăiești,mi-ai zis.
    Mă amăgesc.Dar mă eliberează
    din cătușele invizibile
    ale omului simplu.

    Într-o mașinărie
    cu ascuțimea mirajului
    ne plimbăm adesea.

    Scriem între două culori
    acum,alb şi negru,
    agonizând.

    O nouă zi şi
    culorile transformate
    într-o mâzgăleală
    mototolesc nervii sedentari.

    Spre seară, venit şi
    Muza,
    cu scrisul între dinți…
    ne-a îmbrățișat.

    Culorile îşi varsă,iar,
    nuanțe tari
    pe o nouă foaie.

    Vom scrie altfel?