• 16 mai 2017 la 21:20

    Am încercat să fur un trandafir
    Din grădina mătușii mele,
    Apoi mi-am dat seama
    Că nu-i la fel de aprins
    Precum buzele tale roșii.

    Așa că i-am luat spinii,
    Și mi-am făcut un colier din ei,
    Pe care-l port și acum.

    Am încercat să iau o ramură de liliac,
    Din față de la primărie,
    Dar când eram gata să ți-o ofer,
    A zburat din mână,
    Mi-a luat și inima…

    Fără inimă, am plecat în căutarea ei.
    Și-am mers,
    Am întors lumea cu susul în jos,
    Dar n-am găsit nimic.

    Până când,
    Într-o zi de primăvară
    În care florile erau peste tot,
    Și mireasma lor mă amețea,
    Te-am văzut din nou.

    În mână aveai inima mea,
    Iar în inimă, un crin.