• 11 ianuarie 2017 la 13:10

    dacă aș fi știut aș fi plecat de mult
    din drumul tău pe drumul meu
    așa am stat agățat de speranță fluturând
    până când m-am subțiat
    și m-am făcut tot una
    cu praful cu drumul plin de pământ
    atât de mult m-am uitat
    încât nici nu mă mai puteam chema pe nume
    și nici nu mai știu de exist
    of, ce trist este cât este iubito de trist

    tu îți fluturai pleoapa subtil
    creșteau inocențe până la cer
    și ne izbeam de ele cochet și cu stil
    treceau asistente albastre în echer
    pe bicicletele lor roz în zbor
    tot zuruind pe holuri de zor
    viscolea peste tot cu feșe seringi
    sunt Doamne rana pe care tu ningi
    cu îngeri deocheați și nimfe cât poarta
    și te joci Doamne cu mine de-a soarta
    printre ruini*

    ce trist e când nici nu mai ai ce muri
    cât este de trist iubito nici nu știi

    ______________________________
    *)ruin(i) sau muşcatul dracului, călugărişoară, şopârlaiţă, floarea văduvelor, plantă

  • 11 ianuarie 2017 la 13:09

    Când aveți dreptate, aveți și când îs neghiob atunci îs.
    Mulțam pentru observație

  • 11 ianuarie 2017 la 12:59

    un „i”, vă rog frumos.

    mulțumesc, asemenea!

  • 11 ianuarie 2017 la 12:58

    poezia e construită pentru versul „ce trist e când nici nu mai ai ce murii”

    o zi bună și pentru dvs.

  • 11 ianuarie 2017 la 12:36

    melanj de ironic, ludic și dramatic, îmi place. ultimele două versuri, în schimb, mi se par un surplus (fiindcă se reia ceva ce nu s-a pierdut la finalul lecturii).

    o zi plăcută!

  • 10 ianuarie 2017 la 2:42

    dacă aș fi știut aș fi plecat de mult
    din drumul tău pe drumul meu
    așa am stat agățat de speranță fluturând
    până când m-am subțiat
    și m-am făcut tot una
    cu praful cu drumul plin de pământ
    atât de mult m-am uitat
    încât nici nu mă mai puteam chema pe nume
    și nici nu mai știu de exist
    of, ce trist este cât este iubito de trist

    tu îți fluturai pleoapa subtil
    creșteau inocențe până la cer
    și ne izbeam de ele cochet și cu stil
    treceau asistente albastre în echer
    pe bicicletele lor roz în zbor
    tot zuruind pe holuri de zor
    viscolea peste tot cu feșe seringi
    sunt Doamne rana pe care tu ningi
    cu îngeri deocheați și nimfe cât poarta
    și te joci Doamne cu mine de-a soarta
    printre ruini*

    ce trist e când nici nu mai ai ce murii
    cât este de trist iubito nici nu știi

    ______________________________
    *)ruin(i) sau muşcatul dracului, călugărişoară, şopârlaiţă, floarea văduvelor, plantă