• 17 iulie 2017 la 17:43

    Da, e adevărat, mulțumesc. Am modificat:

    își face veacul gard în gard cu mine
    un drac roșu care
    mă convinge că mă ține în viață
    atunci când îmi sare în grădină
    dracul insistă să-l contrazic
    și-și revendică adevărul,
    împielițatul se scaldă în răni
    pe care le vrea numai și numai ale lui

    în sălbăticia interioară aprinde focul
    dintr-o singură viață și-l dă lumii
    țopăie proslăvind foamea pe care-o urăște,
    ascuns din fața incendiului
    ce nu luminează și nu încălzește
    îmi ia mâinile pe nesimțite
    și mi le răsucește pe trunchiuri
    și le rănește mut
    și mă minte că nu știu de ce

    deasupra apelor mă privește în ochi,
    păsări stranii cad înfipte
    în gardul dintre mine și el
    mă amăgește uneori în șoaptă
    cum că nimeni nu știe,
    îmi urlă în urechile lui țuguiate
    cum că fiecare înțelege doar pentru el
    când îl trag de coadă
    îi scapă adevărul printre gene
    și chițăie într-o bucurie de nerecunoscut

    doar când sunt asemenea lui are dreptate
    nu are smoală și nici cazane,
    nu are unelte mereu ascuțite,
    mă are doar pe mine
    și o dorință nestăpânită de a se refuza
    când mă desfac din strânsoare
    și mă las să trăiesc,
    fuge pufnind în cotloane
    pregătite pentru zile albe

    plec din ce în ce mai departe
    și îmi ia mai mult să mă întorc
    și mă gândesc din ce în ce mai puțin
    la cine îl va înveli în lipsa lui de odihnă,
    la cine îi va pupa fruntea crăpată,
    la cine îi va mângâia ghearele roșii
    mă îndrept către fără de întoarcere,
    singurătatea mea a început de mult
    să se desprindă de a lui

    nu mă mai ține în viață
    și ridic treptat un gard lângă tine,
    îți sunt mai aproape
    decât mi-a fost el vreodată
    în felul în care se rostește adevărul,
    îți spun din ce în ce mai mult
    bucuria de a trăi singur

  • 17 iulie 2017 la 12:14

    destul de multe formulări alambicate și de care s-ar putea lipsi poemul:

    „un drac roșu care vrea (??) și care
    mereu mă convinge”

    „din ce în ce mă îndrept către fără de întoarcere”

    „din ce în ce nu mă mai ține în viață”

    „deja simt cum o să-ți fiu mai aproape” mai degrabă, simplu: „o să-ți fiu mai aproape”

    succes!

  • 12 iulie 2017 la 16:54

    își face veacul gard în gard cu mine
    un drac roșu care vrea și care
    mereu mă convinge că mă ține în viață
    atunci când sare în grădină la mine
    dracul insistă să-l contrazic
    și-și revendică adevărul,
    împielițatul se scaldă în răni
    pe care le vrea numai și numai ale lui

    în sălbăticia interioară aprinde focul
    dintr-o singură viață și-l dă lumii
    țopăie proslăvind foamea pe care-o urăște,
    ascuns din fața incendiului
    ce nu luminează și nu încălzește
    îmi ia mâinile pe nesimțite
    și mi le răsucește pe trunchiuri
    și le rănește mut
    și mă minte că nu știu de ce

    deasupra apelor mă privește în ochi,
    păsări stranii cad înfipte
    în gardul dintre mine și el
    mă amăgește uneori în șoaptă
    cum că nimeni nu știe,
    îmi urlă în urechile lui țuguiate
    cum că fiecare înțelege doar pentru el
    când îl trag de coadă
    îi scapă adevărul printre gene
    și chițăie într-o bucurie de nerecunoscut

    doar când sunt asemenea lui are dreptate
    nu are smoală și nici cazane,
    nu are unelte mereu ascuțite,
    mă are doar pe mine
    și o dorință nestăpânită de a se refuza
    când mă desfac din strânsoare
    și mă las să trăiesc,
    fuge pufnind în cotloane
    pregătite pentru zile albe

    plec din ce în ce mai departe
    și îmi ia mai mult să mă întorc
    și mă gândesc din ce în ce mai puțin
    la cine îl va înveli în lipsa lui de odihnă,
    la cine îi va pupa fruntea crăpată,
    la cine îi va mângâia ghearele roșii
    din ce în ce mă îndrept către fără de întoarcere,
    singurătatea mea a început de mult
    să se desprindă de a lui

    din ce în ce nu mă mai ține în viață
    și ridic treptat un gard lângă tine,
    deja simt cum o să-ți fiu mai aproape
    decât mi-a fost el vreodată
    în felul în care se rostește adevărul,
    îți spun din ce în ce mai mult
    bucuria de a trăi singur,
    de fiecare dată aparte peste gard