• 13 august 2017 la 8:21

    multumesc. Tamas! ma bucur ca e de bine :)

  • 12 august 2017 la 20:17

    savurez în continuare în poezia dvs. spectacolul citadinizării eului pe căi onirice. :)

  • 11 august 2017 la 14:39

    orașul s-a arcuit sub propria greutate
    ca un pod de fier moale.
    uriașele sale radiatoare s-au oprit
    iar străzile sunt acum pustii.
    marșurile au încetat.
    arya este singura faptură care se plimbă pe
    aleile sale întunecate.

    privește prin lentilele ochelarilor săi mari
    ca prin niște geamuri fumurii
    urmele dezastrelor. străzile i se par de litiu.
    la fel ca bateriile în descarcare.
    copacii albi, ninși parcă cu cocaină.
    nimic nu mai e la fel.

    oamenii s-au ascuns în defileele dintre blocuri.
    orice exercițiu de imaginație o aduce pe arya în pragul nebuniei.
    își scoate inima hibridă și respiră.
    acum vede totul normal.

    duerere și foame peste tot.
    animale necrofage hrănindu-se din visele tuturor.
    orasul întunecat e acum luminos
    învelit într-un staniol care pe arya o orbește.
    străzile lui sunt benzile transportoare de mărfuri.
    mașinile / sufletele noastre.

    arya se trezește din vis.
    uriașele radiatoare ale orașului pornesc din nou si fără inimă,
    arya începe sa viseze din nou / pământuri mai tinere
    în care aleargă liberă ca un copil.
    ea și cu ceilalți copii – fantomă, noii hibrizi mici ai orașelor.

    • Acest subiect a fost modificat acum 1 săptămână, 5 zile de everdana everdana.