• 11 ianuarie 2017 la 12:32

    un poem ostentativ, mai ales prin oscilarea dintre vechi și nou (la nivel de limbaj și construcție).

    vă recomand o permutare, chiar în debutul poemului, astfel:

    „te mângâi pe pleoape
    cum ai mângâia un copil
    regăsit
    după ce-a fost pierdut

    încă un an înveșmântat
    în lut chinuitor de albastru
    pune sigilii”

    „nezeiță” (de ce nu folosiți aici un concept afirmativ? de pildă: muritoare) nu prea merge în aceeași strofă cu „calvin klein” pentru că brandul numit nu comunică din păcate cu absolut nimic din poem. indicat ar fi să-l presărați cu alte aluzii la consumerism sau tehnologie/IT. în forma în care e acum, riscă să cadă în anacronie.

    succes! :)

  • 9 ianuarie 2017 la 23:07

    încă un an înveşmântat
    în lut
    chinuitor de albastru
    pune sigilii
    te mângâi pe pleoape
    ca pe-un copil
    regăsit
    după ce-a fost pierdut

    atât de noi
    încât silabiseşti
    tăcerea mea
    un fel de dializă cu cerul
    a cui eşti tu
    azi sunt a ta

    printre tuşe calvin klein
    arşiţă
    sărutul în care m-am risipit
    ca nisipul cel mai fin
    lihnită de lumina pământeană
    mă sculptez încă o dată
    divin
    nezeiţă