• 17 mai 2017 la 11:03

    acum eoliene ne învârt în spațiul dintre atrii și ventricule
    ne mișcăm pe câmpuri minate,

    nimic nu invadează coridoarele spitalelor,
    paturile prinse și legate între ele ca niște
    bucați de carton

    acum au pornit motoarele din vechile termocentarlele
    și ne trezim ca începem să ne îndesăm cărbuni
    pe gât –

    acum o să primim mâncarea
    din carucioarele de la kaufland
    în timp ce liniștea diseacă aerul,

    ni se pun etichete
    pe borcanele de cafea
    pe brichete
    pe cremele de față
    pentru ca sunt din sticlă

    acum,

    corpurile noastre sunt din sticlă
    aici are loc transformarea – așa a spus psihologul
    aici poți să scrii poeme bolnave,

    acum,

    zonele noastre de confort
    ne țin bine legați de paturi.
    tragem cu dinții de cartoane
    și ne uităm la sacha
    cum stă după gratii

    acum,

    cuvintele ne ies singure pe gură ca
    niște pastile regurgitate:
    și repetăm.
    aceasta este o jucarie stricată.

    acum, acesta este poemul bolnav pe care sacha ar fi vrut
    sa nu-l fi scris niciodată. dar niciodată e un cuvânt interzis.

    acum o sa ni se facă somn și vom uita toată această halucinație.
    pentru că, acum, există mai multe metode prin care or
    să ne facă să dormim liniștiti, aproape fericiți.