• 12 ianuarie 2017 la 11:52

    ca să ajung la teatru…a trebuit să trec prin poezie. mersi pt. verdict, lectură, tot.

  • 12 ianuarie 2017 la 11:50

    mersi, rosianocen!

  • 9 ianuarie 2017 la 12:50

    greu text, îmi place cã e inclavabil, iscusit ţesut
    de aceiaşi pãrere ca M.T. este regizor în text
    dar e şi liric, ceva sincretic, preponderent poetic.

  • 9 ianuarie 2017 la 11:54

    secvențialitate fascinantă, verb debordant. Gabi, ai stofă de regizor.

  • 8 ianuarie 2017 la 14:24

    grija pentru zilele
    mele şi pentru
    serile când umblam

    fără ţintă. în
    toiul nopţii sleiţi
    aşteptam taxiul în

    frig s-ajungem
    la hotel. vorbeam
    cu şoferul despre

    familia lui şi
    credeam că sunt
    (cine credeam că

    sunt?) o poetă
    şi că-ţi plăcea
    poezia mea. era

    isteria de pe
    plantaţii. culesul fructelor
    sănătoase cu mâinile

    puternice. acolo marţi
    seara ne-am jurat
    da, da, da

    noi şi ecoul
    miercuri dimineaţa plecam
    cu tabloul – cadou

    încă puţin în
    autogară şi tu
    fumai. nici măcar

    n-aveai ochii verzi
    cum crezusem prima
    dată când te

    văzusem şi făceai
    figuri faine. săreai
    într-un picior. apăsai

    pe bătăturile cui
    ignorai durerea, monologul,
    criza, ineficienţa cuvintelor,

    deznădejdea. îţi repetam:
    „vreau să rămâi
    vreau să rămâi!”

    apăsai pe bătăturile
    cui. am scris,
    am continuat să

    -ţi fac bucurii.
    chiar de ziua
    ta ţi-am trimis

    un tricou imprimat
    l-ai închis în
    dulap. n-ai spus

    nimănui. te-ai dus
    să-i cumperi unei
    fete florile preferate

    asta toată lumea
    a văzut. în
    cutia cu tricoul

    imprimat de ziua
    ta erau atâţia
    fluturi de hârtie

    câţi ani împliniseşi
    (câţi ani împliniseşi?)
    era să-ţi trimit

    şi tort. stăteam
    în curte la
    ai mei. dădeam

    telefoane. noroc că
    a fost distanţa
    mare. noroc că

    era foarte scump
    cum aş fi
    picat în faţa

    ei? acum în
    jocul cu cerculeţe
    aurii eu îmi

    exersez fandările pe
    un covor întins
    fantastic echilibru!

    grija pentru zilele
    mele şi pentru
    serile când umblam

    fără ţintă. în
    toiul nopţii sleiţi
    aşteptam taxiul în

    frig s-ajungem
    la hotel. vorbeam
    cu şoferul despre

    familia lui şi
    credeam că sunt
    (cine credeam că

    sunt?) o poetă
    şi că-ţi plăcea
    poezia mea. era

    isteria de pe
    plantaţii. culesul fructelor
    sănătoase cu mâinile

    puternice. acolo marţi
    seara ne-am jurat
    da, da, da

    noi şi ecoul
    miercuri dimineaţa plecam
    cu tabloul – cadou

    încă puţin în
    autogară şi tu
    fumai. nici măcar

    n-aveai ochii verzi
    cum crezusem prima
    dată când te

    văzusem şi făceai
    figuri faine. săreai
    într-un picior. apăsai

    pe bătăturile cui
    ignorai durerea, monologul,
    criza, ineficienţa cuvintelor,

    deznădejdea. îţi repetam:
    „vreau să rămâi
    vreau să rămâi!”

    apăsai pe bătăturile
    cui. am scris,
    am continuat să

    -ţi fac bucurii.
    chiar de ziua
    ta ţi-am trimis

    un tricou imprimat
    l-ai închis în
    dulap. n-ai spus

    nimănui. te-ai dus
    să-i cumperi unei
    fete florile preferate

    asta toată lumea
    a văzut. în
    cutia cu tricoul

    imprimat de ziua
    ta erau atâţia
    fluturi de hârtie

    câţi ani împliniseşi
    (câţi ani împliniseşi?)
    era să-ţi trimit

    şi tort. stăteam
    în curte la
    ai mei. dădeam

    telefoane. noroc că
    a fost distanţa
    mare. noroc că

    era foarte scump
    cum aş fi
    picat în faţa

    ei? acum în
    jocul cu cercuri
    aurii eu îmi

    exersez fandările pe
    un covor întins
    fantastic echilibru!

    te
    iert. te iert.
    te
    iert.