• 11 ianuarie 2017 la 12:39

    poem mai cerebral decât tonul cu care ne-ai obișnuit, Raluca. nu-i rău, dar parcă s-ar mai putea plusa la nivel senzorial. :)

  • 9 ianuarie 2017 la 16:34

    uite cât de infantilă sunt
    să cred că lumea îmi poate aparține

    că aş putea fi regină în furnicarul aceasta
    în care
    toți
    suntem buni
    întinşi pe pâine

    fără să recunoastem cât suntem de schimonosiți
    în modul nostru de a ne uniformiza
    trup şi suflet/suntem
    uitați de dumnezeu/am uitat de dumnezeu
    dar
    suntem atât de buni
    firimitură cu firimitură
    când nu recunoaştem că nu ne putem aduna
    că fiecare dimineață e acelaşi alunecuş pe gheață
    ca în copilărie

    când
    îmi era la fel de foame şi frică

    mereu
    aceleaşi două lucruri
    de care nu pot să mă dezbar
    sau să le hrănesc
    tot ce gândesc
    e întrebare fără răspuns
    e ghiontul pe care mi-l dau să mă trezesc
    sau felul în care mă fac să cred că
    raluca e în
    CONTROL