• 8 octombrie 2017 la 20:35

    auzi vorbele lor
    cum că ai tot ce ți-ai putea dori,
    cum că fericirea înseamnă
    să te bucuri de ce primești
    și să faci ce e bine pentru tine

    te invadează înșiruirea oamenilor
    care îți arată rând pe rând,
    vorbind despre ei,
    cum ai putea să pierzi tot

    îi vezi de o viață cum vin
    atrași de greșelile tale,
    pe care și din cauza asta
    ți le porți cu o mândrie copilărească

    ți-e ciudă când ai noroc
    și norocul te urmărește în ciuda muncii grele,
    prin care îți pare
    că timpul trece prea repede și fără rost

    nu te-ai schimba pentru nimic în lume
    și în același timp vrei,
    aproape știi cât de mult vrei,
    să te convingă ceva să renunți

    lași în urmă reperele trăirilor
    doar pentru că incomodează
    și închizi ochii,
    gata să-ți pui încă o dorință

    te uiți în jur și le dai dreptate
    când vin și îți vorbesc despre orice altceva,
    te agăți de tine și îți spui că ai tot ce îți trebuie
    și totuși rămâne mereu un gol în care nu pășești

    vrei și uiți,
    atingi și îndepărtezi,
    iei și nu dai înapoi
    și știi că toate astea sunt cine ești

    însă mai ești și altceva,
    absența pe care o desfășori e un alt fel de căutare,
    lipsa resimțită în tăcere trezește
    mai mult decât simple dorințe

    găsești nenumărate motive pentru care
    bucuria n-ar trebui să te părăsească,
    dar iată, argumentele n-o pot păstra
    și nu-ți pot explica neliniștea

    vrei și nu vrei să vină un val care să ducă
    de la tine lipsa asta
    un foc care să consume fără urmă
    felul în care o simți iar și iar