• 6 octombrie 2017 la 11:01

    hei , multumesc frumos, Daniela! Ma bucura :)

  • 5 octombrie 2017 la 23:10

    Foarte fain, Daniela. Cursiv, sugestiv și alte ive pozitive. <3

  • 5 octombrie 2017 la 9:53

    fum. ascult în căști piano & violin.

    mișcarea autobuzului mă zgâlțâie încet. muzica,
    atât de aproape de cer. cerul e ca un faun.
    din cer am vrut să zic că o să cadă îngeri.
    dar îngerii nu există.

    aș fi dorit un înger în orașul acesta/ care să mă îmbrățișeze.
    să-mi scoată cătusele de la mâini, să-mi scoată
    gloanțele din piept.

    dar asta o poate face și mersul pe jos pe străzile lui
    nesfârșite.
    aproape de ultima stație apare senzația.
    inima îmi tremură.

    nu, nu e niciun inger. doar sunetul lichid al roților,
    mirosul de fum și noxe de pe țevile de eșapament.

    cerul care se închide odată cu muzica.
    dar inima, nu.

    apoi,
    pe repeat,
    sunt în orașul cu cătușe pe mâini
    brațele sale lungi care asemeni unor cearșafuri
    mă învelesc. apoi:

    gloanțele oarbe pe care soldații le folosesc des
    pentru a ne amorți simturile.

    departe de aici, se văd campurile
    și lanurile de păpădii în care înoată soarele.

    ascult/ stop you crying baby /
    în autobuzul în care n-am mai fost de mult.
    șiruri de păsări negre
    zboară deasupra lui
    și
    aerul care mă susține rămâne în urmă.