• 17 mai 2017 la 20:57

    mulţumesc pentru intervenţie. cu siguranţă voi ţine cont de cele spuse :)

  • 15 mai 2017 la 19:04

    un poem în care găsesc multe atuuri ale expresivității.

    asupra celorlalte aspecte aș dori să vă atrag atenția:

    1) „Zborul îngerului atinge copacii crescuţi pe braţe.” – acest vers e de o fragilitate ce nu mai spune nimic omului de astăzi, iar faptul că ați ales să îl așezați chiar la început, m-a făcut să cred că voi citi un poem eșuat (ceea ce, din fericire, nu s-a întâmplat). propun să renunțați la el.

    2) imaginea ce urmează e tot o reciclare de textier de muzică ușoară a laitmotivului din Luceafărul – ar merita regândită.

    3) pe urmă, sintagma „ba nu” rupe ritmul într-un mod pueril-explicativ, ceea ce în acea fază poezia dvs. nu tolerează. deci, în loc de „îmi imaginez, ba nu, chiar văd”, o variantă ar fi: „îmi imaginez și chiar văd”

    4) partea asta ar putea ocupa un vers de sine stătător (și nu la capătul unui alt vers foarte lung): „nimeni să vorbească cu tine.”

    succes!

  • 15 mai 2017 la 16:34

    Zborul îngerului atinge copacii crescuţi pe braţe.
    Am cerşit moarte crezînd că Tu ai puterea să-mi oferi sfîrşitul
    care mi se cuvine fără să mi se pară nedrept apoi.
    Prins în Guernica mea
    îmi imaginez, ba nu, chiar văd cum lumina de-afară măreşte
    şi mai mult întunericul.
    Moartea e despre cum în mersul tramvaielor nu se mai aude
    talpa vatmanului apăsînd frîna
    şi se duce aşa ca o nisipariţă spre nicăieri.
    Intră un cîine în corpul lui
    fără să ştie că va fi cîine.
    Intră o piatră în corpul ei
    fără să cunoască cum e să stai în pustie, nimeni să vorbească cu tine.
    Intră un om în trupul său
    fără să ştie cum e să mori.