• 8 ianuarie 2017 la 15:37

    în satul meu casele au ferestrele topite de lună
    uliţele sunt cotropite de câmpia aspră şi de jale
    în vişini cucii cu căşti de oţel pitit sub umbra zilei eu
    – de mi-aş potoli plânsul poate aş adormi

    putregaiul din tâmplă, plânsoarea,
    grâul arzând, în mine creşte bobul adânc
    treci pe deasupra miriştilor cu pulpele sfârtecate de maci
    din răni curg lacrimi în urmă-ţi părul smuls încolăcit pe araci
    cresc flăcări din ţărână în colb se împletesc blesteme
    ştii îţi sărutam genunchii blând cuprins de luminare

    în satul meu fântânile par străfunduri de cer
    pe uliţi trec noaptea căruţe trase de îngeri stingheri
    în zare ciocârlii subţiri la subsuoara vetrei cresc dropii
    culegătorii de stele nu-i aşa se mai împuşcau cu maci
    ce-ţi pasă, mersul tău stinge lămpile din porţi

    cum se desprind casele de pământ şi se urcă la cer
    parcă plouă în cer biblioteci sângerez