• 18 decembrie 2016 la 16:01

    Multumesc mult pentru comentariu domnule Mihoc Tamas! Nu ma deranjeaza catusi de putin sa renunt chiar si la 90% din el! Faptul ca are si ceva de retinut in el, conteaza.

  • 16 decembrie 2016 la 21:50

    stimată doamnă Dorina Stoica,

    poemul acesta al dvs. e un caz special. de ce spun asta? pentru că aveți niște versuri ingenioase în jurul cărora țeseți construcții de cuvinte inutile.

    îmi dau seama cât de greu e să renunțați la 90% din poem, părerea mea este însă că, dacă vreți nu doar să îl salvați, dar să-l și propulsați în memoria colectivă a cititorilor, să devină un text rezistent în timp, trebuie să se ajungă la o formă ca:

    mă țin strâns de ziua de azi,
    am obosit cu mine –
    joc ultimul meu șotron cu pietrele
    de la rinichi.

  • 13 decembrie 2016 la 17:59

    mă car singură,
    pantofii cu tocuri înalte nu mă mai ajută.
    jucăm șotron cu pietrele de la rinichi.
    se crapă de ziuă printre draperii,
    am încuiat în debara toate spaimele
    crescute ca o coca în care un bucătar nepriceput
    a pus prea multă drojdie.
    în sine retrasă ca o aricioaică, ochii mi se umplu de cuvinte.
    am obosit cu mine.
    decât să adun frunze ruginite și să înrămez toamne
    mai curând mă țin strâns de ziua de astăzi.
    nu se va repeta niciodată. am de gând să-mi dau voie
    să multe…deja, te văd în spatele meu
    în oglinda anului trecut.
    o nevoie mare de schimbare,
    să fiu,
    să simt,
    să tu,
    să eu,
    să noi.

    • Acest subiect a fost modificat acum 3 luni, 1 săptămână de  dorina_stoica.