• 19 mai 2017 la 21:41

    Matusalemicul stejar, 
    e aidoma unui melc limax
    privit macroscopic,
    ce-și târâie existența, 
    molcom, 
    prin vremurile băloase
    ale omenirii mâncătoare 
    de păduri senectute și 
    vlăstare fragede.
    Încă își mai înalță
    ramurile telescopice,
    spre infinit,
    neștiind că acolo jos, 
    în nimicnicia lui, 
    pândește, finitul. 
    Inefabil, s-au schimbat rolurile.
    Omul, el, această insectă,
    bipedă,
    și distrofică
    ce stă în umbra stejarului,
    a luat locul Morții,
    prin pădurile 
    lui Ivan Turbincă.