• 27 martie 2017 la 14:53

    Multumesc domnule Tamas, da este adevarat recomandarile sunt bune!

    o sa modific versurile lungi.

    Multumesc domnule Parciulea, deasemeni va doresc succes!

  • 27 martie 2017 la 13:39

    dupà comentariul domnului Tamas nu se mai poate adàuga nimic de plus!
    felicitàri!

  • 27 martie 2017 la 12:08

    un poem care începe în forță și nu se dezice de la melancolia agresivă/ofensivă.

    unde se mai poate lucra: coborârea pe pământ a imaginilor supralicitate în abstract („pânza de păianjen dintre stele”; „Umbrele de fum și-au adus copii-napoi” – atenție, cu trei „i”!).

    alte observații:

    1) versurile care conțin până la 10-11 cuvinte sunt prea lungi, cred că li s-ar potrivi o tăietură mai… elegantă.

    2) ultimul vers ar putea arăta așa (i se valorifică mai bine mesajul):

    „am înțeles de ce plângeai
    dimineața privind marea.”

    succes!

  • 26 martie 2017 la 17:14

    Un minut

    Am distrus toate documentele care demonstrau că te-am iubit,
    tot vinul dintre cuvinte.
    Într-un minut de libertate am blocat toate ferestrele spre mare.
    Un minut cu permis de liberă trecere,
    odihnă de soldat în permisie.

    Ne-a ramas automatul din hol,
    și-un cimitir de povești fără cruci.
    Pe pânza de păianjen dintre cactuși
    roua și-a uitat curcubeul.
    Felinarele nopții-au aprins în noi cuvinte de piatră.

    Într-un minut am ars tratatele de pace-ntre două popoare.
    Umbrele de fum și-au adus copii-napoi.
    Ne-au mai rămas fântânile cu apă și-o groapă comună,
    un felinar spart printre acte vamale.

    Peste pânza de păianjen dintre stele,
    universul și-a uitat zăvorul.
    Acum am înțeles de ce plângeai dimineața privind marea.