• 31 iulie 2017 la 21:00

    Aveți dreptate, vă mulțumesc.

  • 27 iulie 2017 la 13:14

    Nu am înțeles un mesaj concret, fiindcă lungimea versurilor fură din emoția care ar trebui să se întrevadă, totuşi, într-un text liric. Aici trece uşor spre proză textul. L-aş mai scutura de câteva cuvinte (folosiți foarte mult conjuncția, spre exemplu).
    Emoție nu în sens de „sirop”, ci de intensitate a stării, a prezentului, a trăirii… Cam ce înseamnă poezia, în fapt.
    Vă mulțumesc.

  • 22 iulie 2017 la 16:56

    de obicei nu prea îndrăznesc,
    chiar am o jenă să vreau,
    mă trece așa, într-o parte,
    un fel de reținere în urma trecutului,
    însă se întâmplă să mai am și scăpări

    iar atunci singurul lucru pe care îl vreau e imposibilul,
    sfârșesc prin a da tot nimănui
    și lumea nu se mai produce în sensuri
    rudimentare, pe termen scurt,
    ci mă ia peste tot cu eternitate sau cu niciodată

    în mine nu se petrece o schimbare
    când mă parcurge o carte sau un cântec,
    când mă fixează un tablou sau un dans,
    nu pe ele le vreau când vreau
    nu e ca și cum aș fi posedat de ce nu-mi aparține

    în mine cântă și se scriu, prind contur și dansează
    pietrele pe care reușesc să nu le arunc,
    florile pe lângă care trec fără să le ating,
    oamenii, așa cum aleg și dau drumul

    e vorba despre mai multe decât aș putea număra,
    iar asta iese la suprafață când am din greșeală curaj,
    atunci în mine sunt viețile care mai stăruie o vreme,
    toate lucrurile mărunte care îți seamănă când calc alături
    și dau peste tine strânsă în brațele mele