• 15 iulie 2017 la 23:11

    * * *
    Cunosc prea bine taina acestui trup de humă,
    Şi-a sufletului taină de-asemenea o ştiu,
    De-aceea Moartea n-are puteri să mă-ngrozească,
    Ce-nseamnă dac-o lume dispare în pustiu,
    Iar ochiul meu de-a pururi nu poate s-o mai vadă?
    Nu mă-ntristează asta, şi n-am să fac demersuri
    Să mai rămân pe lume, atâta timp cât ştiu,
    Că am în mine sute de alte Universuri.
    De ai în tine însuţi deplină Conştiinţa
    Giganticelor forţe care în tine zac,
    Poţi lua un strop de rouă şi faci din el oceane;
    O, inima mea, spune-mi, cât timp ca un sărac,
    Vei mai cerşi umilă firava strălucire
    A razelor de lună, când tu poţi lumina
    Şi lumea de afară, cu-a inimii făclie,
    Şi beznele din tine, cu strălucirea ta.

    Traducere Ion Larian Postolache și Charlotte Filitti

    Sir Muhammad Iqbal (9 noiembrie 1877  Sialkot, Pakistan – 21 aprilie 1938 Lahore, Pakistan) a fost un poet, filozof și om politic pakistanez, una dintre cele mai importante figuri din literatura urdu, cu o lucrări literare atât în limba urdu, cât și în limba persană.
    Este considerat poetul și filozoful național al Pakistanului, El este numit „Tatăl spiritual al Pakistanului” . (Wikipedia)