• 27 noiembrie 2016 la 11:29

    Boris Mehr Today at 11:18 AM
    To
    QPoem
    Message body

    Zoo

    Zoo-o, ce este cu lumea animală?

    Vai, ce iubesc animalele, spuse o cucoană

    Consumată în urmă cu un an de un somn uriaș

    Din Amazonia-amazing. Supărătoare veste,

    La fel cum ai scrie o mie de poeme și nimeni

    Nu le citește. Mai scrii o mie, la fel.

    Te împuști, glonțul trece pe lângă tine,

    Se înfige în fundul lui Svejk, apoi revine

    În țeava pistolului. Am vrut să scriu – pistilului.

    Așa ne învăța profa de biologie. Doamne,

    Ce piept avea femeia aceea, ce piept și ce voce.

    Acum o fi într-un cemitir din Berceni, din Pucheni.

    Soare și Oțel,lumină și tărie. O vrabie s-a așezat pe grilaj.

    E jalnică. Noi suntem acea vrabie. Lumea se schimbă și fără noi.

    Artistul este un papagal al propriilor îndoieli. Ce va fi mâine? Who knows?

    Sunt locuri unde suntem obligați să ne reîntâlnim, aici ori dincolo.

    Interesant este la ce nu te gândești aproape niciodată.

    Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om.

    Setea de putere ascunde frica de moarte.

    Nicio convertire nu este completă, orice convertire ascunde o altă armă.

    Să nu confundăm profunzimea și înțelepciunea cu lașitatea.

    Ultima dorință a celui care moare ar fi viața.

    Bătrânețea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare.

    Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă.

    Unui sărac nu-i poți dărui un imperiu, ar fi o minciună.

    Vopsitul țesăturilor era o ocupație umilă și utilă.

    Înțelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân.

    Nu cunosc păcat mai mare decât ura de sine sau de alții.

    Morala s-a născut din contrariul ei.

    Nimeni nu te obligă să fii responsabil, ești ori nu ești.

    Observația incoruptibilă este crudă. De ce orbii știu mai multe decât noi?

    Cum treci tăcut-o prin mine, pisică-femeie, sâni de crizanteme,

    Mușchi crescuți la subțiori, ce sunt fărâmele de cer, se surpă cerul?

    Rădăcinile șuieră în vânt, pomană odioasă, apoi vii și trecem împreună

    Peste podul tenebrelor.

    BMM

    E transparent

    E transparentul soare în ochii obosiți,

    Balastul zilei noastre îl presărăm cu zimți,

    Cad fructele în poala iubitei, le culeg,

    Iubita mă dezmiardă un an, un ceas întreg.

    Mă simt ca ursul alb învăluit în nori,

    De parcă m-am născut de zeci de mii de ori,

    Cu Dumnezeu alături, cu Paradisu-n minți,

    Sărut în neștiință sfârcurii tari, fierbinți.

    Visasem , oare, iarna cum cobora-n câmpii?

    Mă sărutai o dată, de două ori pe zi,

    Cum lunecam pe alba făptură, încântat,

    O clipă tot orașul cu noi s-a scufundat.