• 9 noiembrie 2016 la 18:28

    Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
    Dar fiindcă azi mi te dai toată,
    Am să te iert –
    E vechi păcatul
    Şi nu eşti prima vinovată!…

    În cinstea ta,
    Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
    Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
    În pat ţi-am presărat garoafe
    Şi maci –
    Tot flori însângerate –
    Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
    Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
    Trei ramuri verzi de lămâiţă
    Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

    Dar iată,
    Bate miezul nopţii…
    E ora când amanţii,-alt’dată,
    Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată…
    Deci vino,
    Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
    Înfinge-ţi în priviri Minciuna
    Şi-n caldul buzei Adevărul
    Şi spune-mi:
    Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
    Câţi au murit
    Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?…

    Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
    Dar fiindcă azi mi te dai toată.
    Am să te iert –
    E vechi păcatul
    Şi nu eşti prima vinovată!…

    Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
    Nu-ţi cer să-mi spui
    Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
    Ci tot ce n-ai spus nimănui.
    Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
    Nu-ţi cer
    Nimic din ce poetul palid
    Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
    Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
    Din şirul clipelor la fel,
    Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
    În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
    Şi în priviri
    Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
    Şi-aşa tăcuţi –
    Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori –
    Să-ncepem slujba-n miez de noapte
    Şi mâine s-o sfârşim în zori!