• 11 noiembrie 2016 la 17:03

    Lăsați să cadă ploaia pe mîna-mi obosită;
    și buzele să-mi treacă prin fructu-acesta dulce,
    și scoica pură, unde-și au cîntecele toate
    sălaș de-atîta vreme. Lăsați-mă să aflu
    că luna Mai, frumoasă, de oameni nu se teme,
    nici steaua ce-are grijă de-atîtea vise oarbe;
    lăsați-mi fericirea ce-i dată unor păsări,
    ca pomilor să-mpartă azurul, vizitîndu-i;
    lăsați-mă și pietrei „prietenă„ să-i spun;
    și „te iubesc„ acestei femei să-i spun în șoaptă:
    aș vrea un pic de pace, și gesturile mele
    să-și piardă din cruzime, și să iubesc aș vrea,
    și să fiu tînăr, ca să-nțeleg ce sunt.

    poem de Alain Bosquet
    în românește de Veronica Porumbacu