• 11 noiembrie 2016 la 22:18

    Aș vrea să fiu copac
    Și-aș vrea să cresc lângă fereastra
    ta.
    Te-aș auzi,
    Și-n voie te-as privi întreaga zi
    M-aș apuca și iarna
    să-nfloresc,
    Ca să te bucuri!
    Păsările cele mai mândre-ar face
    cuib pe creanga mea,
    Iar nopțile mi-ar da cercei de stele
    Pe care, ca pe
    frunze ți le-aș da.
    Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
    M-aș apleca
    ușoară să-ți sărut
    Când părul ce pe frunte ți-a căzut,
    Când buzele
    cu buze moi de flori
    Spre toamna m-aș juca zvârlindu-ți mere
    Și foi de
    aur roșu prin odaie
    Cu-a ramurilor tânără putere
    Ți-as apăra obloanele de
    ploaie.
    Și, cine știe, poate că-ntr-o seară
    De primăvară, când va fi și
    luna
    Va trece prin grădină o zână bună,
    Făcându-mă femeie să
    fiu iară.
    Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
    Genunchiul ud de frunze și
    pământ,
    Cu roua și cu luna pe obraz,
    Eu ți-as sări în casă și
    senină,
    Uitind de-atâta vreme să vorbesc,
    Cu câte-un cuib în fiecare
    mână,
    Aș începe

    zâmbesc.