Imedia Chința – „De la pix la pixeli” Cronică la „Pâinea lui Bragi” publicată în revista „Caiete Silvane”
Cronici literare
dorina_stoica
aprilie 25, 2017
0

Dorina Stoica polemizează cu poezia în volumul intitulat metaforic Pâinea lui Bragi, apărut la prestigioasa Editură Paralela 45, Piteşti, 2016. Tonul combativ se concentrează în jurul ideii de acceptare a lumii contemporane, de pliere pe noile ei tendinţe sau de întoarcere definitivă la expresivitatea specifică lirismului clasic. Dimensiunea sarcastică se conturează din versurile aşezate motto, acestea având un rol anticipativ, nuanţând tematica prezentului volum, şi anume diagnoza societăţii în context actual: „…se pliază pe starea naţiunii de austeritate, se asortează cu gropile din asfalt, preţul la carburant şi somnolenţa din parlament”.
Reţelele de socializare par a defini fiinţa secolului XXI. În acest context exişti dacă ai cont pe facebook, eşti popular dacă eşti activ, cultura, asemenea politicii, se propagă on-line, iar lui homo sapiens i-a fost luat locul de homo navigator – acesta pare a fi mesajul transmis de prima parte a volumului Dorinei Stoica. Chiar şi „poeţii cu barbă” au înţeles că mirosul foii este desuet, au înţeles că pentru a fi receptaţi trebuie să vorbească pe limba facebook, să realizeze un arc peste timp de la pix la pixel.
Volumul este alcătuit în tonalităţi diferite, în prima parte autoarea realizează o diagnoză a culturii actuale, iar în a doua readuce în prim-plan valoarea estetică a poeziei, propriile ei frământări. Scrisul reprezintă o vacanţă, o pauză pe care şi-o permite poeta, o sustragere din cotidian, „mi-am luat o vacanţă de scris”. Autoironia, culpa de a renunţa la ceea ce consideră sacru în poezie transpar din discursul poetei. Gadgetul ocupă mare parte din existenţă, devine un mijloc facil de comunicare, iar obiceiurile, gesturile, care ne înfrumuseţau existenţa, au fost abandonate în favoarea unei felicitări virtuale. Ticăitul obositor al tastelor, ecranul inert au înlocuit scârţâitul tocului pe hârtie, deopotrivă mirosul buchetului cumpărat de la piaţă: „like-uri, sărutări, îmbrăţişări,/ zâmbete, flori virtuale./ fără niciun efort, simplu,/ româneşte, compuneam pentru rude,/ vecini, mireni, casnice,/ liber profesionişti, menajere, ciobani” (scriu cu fervoare de parc-aş fi la închisoare). Obosită de societatea în care trăieşte, o societate fără valori, autoarea percepe scrisul ca eliberare: „Citesc, scriu poezie cu-atâta fervoare/ de parc-aş fi la închisoare/ şi libertatea mea ar depinde de asta”.
Ochiul critic surprinde cu consternare devalorizarea lumii, căderea ei, în esenţă, o societate second-hand: „mi-am luat cu cinci lei o rochie de firmă/ e pătată undeva la spate/ dar ce contează/ se pliază pe starea naţiunii de austeritate/ se asortează cu gropile din asfalt/ cu preţul la carburant/ şi cu somnolenţa din parlament”. Tonul glisează între laic şi solemn, iar discrete gesturi amintesc de homo religiosus: „trec pe lângă biserica Sfânta Maria din centru/ e în renovare săraca de douăzeci de ani/ fac o metanie până la pământ/ plus o cruce”. Prima parte este o poezie cu puternice accente sociale, iar pana vitriolantă a satiristului atinge necruţător defectele diferitelor categorii; politica este pentru indivizii de mâna a doua, la fel ca vestimentaţia: „a pus la poartă un steag tricolor/ să ştie lumea că este patriot./ are asfalt pe stradă şi canalizare,/ a profitat de marea privatizare,/ pentru a-şi deschide un srl/ profilat pe vândut haine vechi,/ beţişoare de scobit în urechi,/ tampoane igienice pentru femei,/ cercei, ace de păr «riţi piţi»/ rochiţe pentru fetiţe, rechizite şcolare./ nu câştigă mai nimic dar are afacerea lui!/ sunt alegeri locale să meargă la votare?/ toţi după ce ajung primari devin penali” (trend).
Scrisul Dorinei Stoica este orchestrat distinct; pe de o parte se recunoaşte o îndepărtare de tradiţie, de metaforă, de expresivitatea specifică versului clasic, abordând un ton acid izvorât dintr-o analiză atentă a contextului în care trăieşte, pe de alta discursul devine autoreferenţial. Artista este un critic al timpului, deopotrivă al stărilor aflate în dezacord, în dizarmonie. Eul este forţat la a se redefini, tot aşa cum se redefineşte literatura, scrisul, in nuce. Fiinţa e promovată în societate în funcţie de aptitudinile casnice: croşetatul discursiv a înlocuit împletitura tradiţională: „o doamnă cochetă, discretă/ în viaţa personală, smerită electoral/ şi-a depus un dosar roşu aprins./ însoţită de un bărbat distins/ promite că va: bla, bla, bla…/ dacă va câştiga./ are calităţi actoriceşti./ drept pentru care să nu te îndoieşti/ alegătorule/ că va face carieră în politică în cele din urmă./ e arătoasă, nu este pitică, nici peltică./ zveltă are piciorul frumos,/ ştie să croşeteze/ unul pe faţă, altul pe dos…/ aplaudăm promovarea în politică a femeilor,/ aşa cum era odinioară/ în trecutul împuşcat în zadar,/ dar… (de ce nu?). Poemele primei părţi reprezintă o antipoezie în care se întocmeşte o fişă clinică a lumii în declin: „femei violate în plină zi/ concubine-njunghiate/ de soţi geloşi/ psihopaţi foşti bărbaţi/ înainte de-a intra în şomaj/ conspiraţii încălzire globală/ gripă aviară tembelizare/ prin televizor” (şoc!). Într-o asemenea lume se mai stă drept doar la calculator, acesta este mesajul poemului narativ, e bene, bene, molto bene!: „goji, ouă de prepeliţă, colon protect, pulpe şi piepturi/ umflate de pui,/ îngheţată făcută din prafuri, reţete compensate lunar,/ aparat de făcut sucuri de fructe exotice naturale, pline de/ otrăvuri şi aditivi,/ scaun reglabil să stea cu spatele drept măcar la calculator”. Tonul este când sarcastic, hilar, un ludic dureros, când trist, sapienţial. Poezia Dorinei Stoica este un pamflet, iar în acest decor, fiinţa se simte solitară, ţipătul e mut: „Sufăr, plâng, râd./ nu sunt a nimănui./ iată de ce am venit pe lume/ ţipând”, „când uşa de lemn a bisericii ce avea o cupolă aurită,/ grea, în urma-I s-a închis,/ i-am deschis uşa bisericii din inima mea./ atunci Dumnezeu fericit a zâmbit” (Dumnezeu dădea liturghie).
Al doilea grupaj, diferit de primul, accentuează dimensiunea autoreferenţială, reflexivă a fiinţei: „cred că mă voi muta într-o carte/ cu toate bucuriile şi tristeţile/ iubirii răstignite./ candelabrele florilor de castani/ primăvara devreme, icoane” (primăvara devreme icoane). Recurentele motive din poezia clasică sunt recognoscibile şi în poemele Dorinei Stoica: tristeţea, solitudinea, însingurarea fiinţei sunt resimţite visceral. Autoarea revine timid la imagini artistice, la expresivitatea limbajului poetic: „mă afund în lectură/ port haina tristeţii cernită/ ca pe rochia de bal a bunicii” (zăvorâte); „Într-o casă părăsită,/ cu uşile închise/ cos rochia pentru nunta de aur/ din pânze de păianjeni” (cu uşile închise). Dezgolită de imagine, de aparenţă, de formalităţi, poeta doreşte o trăire sinceră, plenară. Se simte nevoia de autenticitate, de fiinţare mai aproape de primordial, de primitivitate asumată artistic: „uneori mi se face dor să mă mut într-o utopie/ îmi pun în rucsac două tricouri, o fustă/ pixuri, hârtie şi câteva cărţi de citit./ cobor din tren când mă plictisesc de călătorit/ într-un sat locuit de un bătrân cer găzduire/ în podul cu fân şi câte-o strachină de lapte o dată pe zi./ după o săptămână uit de calculator, televizor, apă curentă,/ internet maşină de spălat, cafea, de grijile multe./ nimeni nu-mi face program şi nu contează dacă n-am bani./ dimineaţa aud cocoşii cântând, alerg prin iarbă./ simt, respir adânc. oare fluturii plâng?/ nu mă străduiesc să fiu cuiva pe plac! (să aud cocoşii cântând).
De luni până luni este poemul sumă, ce îmbină ambele registre: tonul ludic, pamfletar şi tonul grav. Autoarea are rău de real şi este conştientă de faptul că dependenţa de internet generează furie şi frustrare deopotrivă: „exasperarea ajunge la paroxism,/ înjur de toţi pixelii, biţii şi megabiţii mamei lor,/ am reacţii necontrolate, scabroase./ Când internetul nu merge este pus la încercare/ tot arsenalul de înţelegere şi răbdare./ sunt momente cumplite” (concediu pe facebook). Volumul marchează ruptura de tradiţie, de poemul clasic, reprezintă, de fapt o căutare a propriului drum. Poezia se regândeşte, se redefineşte în contextul unei generaţii dependente de mediul virtual, care devine o ameninţare tot mai agresivă pentru arta cu substanţă, cu fond.

 

Editeaza textul
4 votes, average: 1,00 out of 1 (4 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Comentariile sunt inchise.

ChatApasa aici pentru chat !+