Interviu cu Emil Hurezeanu, autor al volumului „OPERA POETICĂ”
Interviu
hristina doroftei
octombrie 11, 2016
0

     1. H.D.: Colecţia OPERA POETICĂ, apărută în 2016 la Editura Paralela 45, sub coordonarea şi îngrijirea lui Călin Vlasie, îşi propune să adune toate volumele de poezii publicate până acum de către poeţi români reprezentativi. Până acum, în această colecţie au fost publicaţi, pe lângă dumneavoastră, Liviu Ioan Stoiciu, Ioan Es. Pop, Adrian Alui Gheorghe şi Aurel Pantea. Cum aţi primit această idee?

E.H.: Am fost surprins şi foarte bucuros. Surprins pentru că nu mai credeam că poetul din mine mai este ţinut minte şi de altcineva, chiar mai mult decit de mine însumi. Bucuros pentru că, probabil, vanitatea poetului din tinereţe e încă mai pulsatilă decât resemnarea poetului la cărunta maturitate. Dincolo de mine însă, salut cu gratitudine această operaţiune de recuperare-salvare repunere în termenii actualităţii pusă la cale de poetul şi editorul briliant Călin Vlasie, alături de profesorul pedagog eminent care este Ion Bogdan Lefter. Ei sunt  oameni  foarte competenţi şi generoşi, auguri ideali ai reîncarnării poeţilor şi poeziei lor de altădată în timpul nostru.

 

2.                  2. H.D.: Călin Vlasie, coordonatorul Colecţiei OPERA POETICĂ, a pus bazele unui Cenaclu literar, qPOEM, www.qpoem.com, care a devenit un fenomen naţional ce urmăreşte relansarea lecturii de poezie. Într-o lume a vitezei, a superficialului, lectura are şanse să învingă?

E.H.: Lectura este învingătoare şi în era vitezei şi a superficialului. Numai că se citeşte mai repede şi mai superficial. Doar 15-20% din potenţialul internautic sunt explorate de practicanţii acestui gen de cunoaştere. Omul cunoscător continuă să fie mai important decât instrumentele modernităţii cunoaşterii. Deci, un cenaclu mi se pare o idee excelentă. Cenaclul este o reuniune exclusivă şi limitată, în sensul unităţii de timp, loc şi acţiune a oamenilor care citesc şi se ascultă. Din clamarea monologurilor către toate colţurile deşertului online se poate ieşi, fie şi pentru o clipă, pentru a spune o poezie şi a asculta un poet. Face bine la frumuseţe. Frumuseţea scrisului, a cititului, a omului liber de orice tehnică agresivă şi acaparatoare.

 

3.             3. H.D.: Ambele colecţii noi din acest an ale Editurii Paralela 45, OPERA POETICĂ (cinci volume) şi qPOEM (13 volume), ca și mai vechea colecție AVANPOST, inițiată de Călin Vlasie și de  regretatul Gheorghe Crăciun, sunt axate pe poezie, iar unii autori din colecţia qPOEM se află la debut şi pot fi sensibili la critica literară. Pe dumnevoastră în ce mod v-a afectat receptarea critică de-a lungul timpului? Acest aspect se poate deplasa şi în zona relaţiilor de prietenie?

E.H.: În cazul meu, ca poet, receptarea critică a fost dominant prietenoasă, poate chiar excesiv de darnică. Nu m-am împrietenit cu criticii mei pozitivi, cu alţii decât cei pe care oricum îi aveam  preieteni, şi nu i-am cunoscut niciodată destul de bine pe criticii răi, deşi ei ar fi fost prieteni mai buni decât critici, poate. În lumea de azi, a dispariţiei  răbdării şi disponibilităţilor calme şi pozitive în tumultul undelor negativităţii, important este să te pregăteşti tu însuţi pentru starea de suflet care primeşte şi transmite binele. Eu încerc dar nu prea reuşesc.

  

4.                 4.  H.D.: Care este autorul din colecţia qPOEM care v-a atras atenţia? Ce sfat i-aţi da?

E.H.: Dau tututor poeţilor sfatul de a-şi transforma poezia în cel mai important mijloc de cunoaştere şi supravieţuire. Când mă gândesc că mormântul lui Dante a fost mutat de-a lungul imensei sale posterităţi în atâtea locuri bine ascunse, ca să fie ferit de profanare, înţeleg cât de importantă este opera poetului şi poetul însuşi cât timp sunt în viaţă.

 

5.                  5. H.D.: Poezia este o alegere sau un destin?

E.H.: Poezia, când este destin, trebuie aleasă de fiecare dată. Altminteri pleacă de la tine, te părăseşte. Destinul trebuie recunoscut şi gestionat, ca să zic asa, altfel viaţa noastră devine un fel de autoservire din perioada crepusculară a comunismului: cu cât aştepţi ceva mai mult, cu atât eşti răsplatit mai puţin.

 

6.                  6. H.D.: Cum a fost PRIMA întâlnire cu poezia? A fost „coup de foudre” sau a venit „picătură cu picătură”?

      E.H.: Nu mai ştiu. În loc să spui sau să gândeşti în formule de politeţe sau de ură, poezia mi-a oferit cel mai adecvat limbaj de exprimare a unor stări neclare, către mine şi alţi destinatari răuvoitori, grăbiţi, indiferenţi sau simpatici. Ca să scap de grija adaptării prin limbaj la lumea înconjurătoare am preferat poezia.

 

7.                  7. H.D.: În prefaţa ultimei cărţi, OPERA POETICĂ (Editura Paralela 45, 2016), ce conţine ambele dumneavoastră volume de poezie („Lecţia de anatomie” şi „Ultimele, primele”), Ion Bogdan Lefter afirmă că sunteţi „poet de vârf al grupării din jurul revistei studenţeşti clujene Echinox şi al primei generaţii postmoderne a literaturii autohtone.” Pornind de la această aserţiune, cum v-aţi defini lirismul?

      E.H.: Poezia mea este o formă de înţelegere a unor angoase,  constrângeri existenţiale, personale şi comunitare. Este şi un lirism cultivat, filtrat prin experienţa culturală şi, mai ales, prin frica morţii. Moartea ca o stare presimţită de artişti mai mult decât de medici. M-am bucurat la Echinox de multă prietenie şi afecţiune, într-o circumstanţă foarte fericită a vieţilor noastre, ferite pentru o vreme de atâtea alte împrejurări ostile ale timpului nostru comun, mai amplu. Îmi percep lirismul, retrospectiv, şi ca o forma de recunoştinţă pentru această întimplare fericită din viaţa mea.

8.                8. H.D.: Ion Pop, în „Echinox Vocile poeziei” rememorează debutul dumneavoastră (volumul „Lecţia de anatomie”, 1979): „îşi construieşte poezia în familiaritate cu Biblioteca (…), proiectându-şi pe un orizont de valori culturale deplin asimilate propria lume. O lume dominată de obsesia corporalităţii, a unui trup învăţat celulă cu celulă, concomitent cu răvăşeala şi zgomotul de lucruri al cosmosului străbătut de imense forţe vitale”. Cum a evoluat relaţia dumneavoastră cu poezia de-a lungul anilor? Simţiţi nostalgia versurilor?

E.H.: Am avut o relaţie statornică cu poezia şi atunci când n-am mai scris sau publicat poezii propriu-zise. Metafora, tăcerea, subînţelesul, alibiul semantic sau deriva lingvistică, vorbitul şi gânditul în limbi au continuat să-mi fie familiare şi când am scris şi am vorbit proza cea mai trivială de însoţire a vieţii noastre din aceste decenii tulburate.

 

9.                  9. H.D.: Cum puteţi rezuma perioada trăită de dumneavoastră între prima şi ultima poezie scrisă?

E.H.: Nici n-a trecut timpul între prima şi ultima. S-a închis o uşă, s-a deschis alta. Toţi prietenii mei bătrâni şi morţi care îmi spuneau că se surpind în oglindă altfel decât se imaginează… Între privitul în oglindă şi declicul imaginaţiei care te transpune  altundeva şi în altcineva, tu însuţi altădată, stă această distanţă fluidă, plasmatică dintre prima şi ultima poezie.

 

                   10.  H.D.: Sunteţi o personalitate complexă care v-aţi dovedit profesionalismul şi talentul ca poet, jurnalist, analist politic, realizator tv, iar acum ambasador al României în Germania. Care dintre aceste alegeri/postúri/profesii vă caracterizează cu adevărat?

            E.H.: Sunt o persoană care-şi pierde repede răbdarea, chiar atunci când ştie că în acest fel îşi pierde şi ce are mai bun. Procedând aşa, pot semăna, uneori, cu acel evreu călător surpins între Varşovia şi New-York de întrebarea: unde te simţi cel mai acasă? Pe drum, era răspunsul.

(realizat de HRISTINA DOROFTEI)

Editeaza textul
4 votes, average: 1,00 out of 1 (4 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Comentariile sunt inchise.

ChatApasa aici pentru chat !+