Interviu cu Liviu Ioan Stoiciu, autor al vol. OPERA POETICĂ
Interviu
hristina doroftei
august 12, 2016
0

 

Interviu cu LIVIU IOAN STOICIU

realizat de HRISTINA DOROFTEI

 

1. Hristina Doroftei: Colecţia OPERA POETICĂ, apărută în 2016 la Editura Paralela 45, sub coordonarea şi îngrijirea lui Călin Vlasie, îşi propune să adune toate volumele de poezii publicate până acum de către poeţi români reprezentativi. Până acum, în această colecţie au fost publicaţi, pe lângă dumneavoastră, Ioan Es. Pop, Emil Hurezeanu, Adrian Alui Gheorghe şi Aurel Pantea. Cum aţi primit această idee?

Liviu Ioan Stoiciu: Seria de autor Opera Poetică (cu cărți-emblemă ale unor autori în viață) e un proiect de anvergură al unui editor care se respectă. Iar Editura Paralela 45 a lui Călin Vlasie (poet de valoare) trece astfel pe primul loc între editurile care promovează literatura română constant, la cel mai înalt nivel (nu întâmplător el „l-a obligat” pe N. Manolescu să definitiveze „Istoria critică”). Personal, continui să mă mir că promovează poezia originală, mai mult sau mai puțin reprezentativă (poezie „care n-are cititori”, în general; rămâne un gen de nișă, pe care librăriile și bibliotecile publice îl evită). Îmi scot pălăria în fața generozității editorului… Cum am primit ideea apariției în această colecție Opera Poetică? Inițial, cu bucurie, că pot oferi ediția definitivă a „operei” mele. Mai apoi, cu inima strânsă, amintindu-mi că eu nu am cititori, de fapt, și că provoc pagubă…

 

2. H.D.: Călin Vlasie, coordonatorul Colecţiei OPERA POETICĂ, a pus bazele unui Cenaclu literar, qPOEM, www.qpoem.com, care a devenit un fenomen naţional ce urmăreşte relansarea lecturii de poezie. Într-o lume a vitezei, a superficialului, lectura are şanse să învingă?

 L.I.S.: E un fenomen virtual cu totul surprinzător acest qPoem: până la el existaseră bloguri și conturi cu poezii publicate zilnic pe Facebook, inclusiv de grupuri constituite pe o anumită temă literară sau de poeți consacrați, dar n-au provocat nici o febrilitate, apărea câte un like, o sută de like-uri și atât. Pe acest cont Facebook intitulat qPoem (și qProză, mai nou) invitația la lectură a fost explicită, în mișcare, cititorul fiind invitat să dea „notă” sau să scrie un comentariu favorabil sau nefavorabil, contând pe postări ale autorilor de poezie care voiau să intre într-o confruntare sau competiție publică. Trebuie să ai curaj să publici un poem pe acest cont-cenaclu, știind că gusturile de cititor de poezie (cu acces pe Facebook, în principal tineri) e atât de delicat, ca valoare, când nu ține cont de criteriul estetic. Călin Vlasie, editorul cu fler comercial, a plusat, văzând abundența de „poeți” pe acest cont și le-a propus să apară cu o carte a lor, ceea ce a dus la o adevărată efervescență — sigur, contând pe o selecție „simpatică” a unor critici literari (puși să-i prezinte pe cărțile apărute). Entuziasmul celor de pe Facebook, cititori ai postărilor pe qPoem, n-a încetat nici azi. Rămâne de văzut cum se va face valorizarea acestor cărți. Sigur, nu e de ajuns să publici o carte de versuri să fii numit „poet” (nu sunt de ajuns nici zece cărți, dacă n-ai susținere critică), dar asta nu mai e treaba editorului. Călin Vlasie le-a deschis editura celor ce postează poeme de calitate pe Facebook (pe qPoem), mai departe autorii… N-am răspuns la întrebare, dacă lectura are șanse să învingă într-o lume a relativizării. Personal, sunt pesimist. Întrebați autorii apăruți în colecția qPoem dacă-i citesc și pe alții, în afara celor cu care se simt solidari acum, conjunctural, apăruți la Editura Paralela 45…

 

3. H.D.: Ambele colecţii noi din acest an ale Editurii Paralela 45, OPERA POETICĂ (cinci volume) şi qPOEM (13 volume), ca și mai vechea colecție AVANPOST, inițiată de Călin Vlasie și de  regretatul Gheorghe Crăciun, sunt axate pe poezie, iar unii autori din colecţia qPOEM se află la debut şi pot fi sensibili la critica literară. Pe dumneavoastră în ce mod v-a afectat receptarea critică de-a lungul timpului? Acest aspect se poate deplasa şi în zona relaţiilor de prietenie?

L.I.S.: Fără receptare critică „pe bune” (nu a „prietenilor”), eu n-aș fi existat. Eu am debutat și publicat într-o lume literară severă, la care a contat nivelul estetic al cărții și al operei. În condițiile în care am citit întreaga poezie românească apărută până să debutez eu, și am putut să fac tot felul de comparații, să reacționez subtextual la ceea ce mi se părea depășit. De la douămiiști încoace s-a produs o ruptură, în majoritate ei se mulțumesc doar cu „îmi place” și sunt mulțumiți dacă grupul din care fac parte îi aplaudă cu „bravo” (reflex al străzii), nu-i mai interesează dacă au într-adevăr calitate estetică textele lor, e de ajuns „succesul” și fluierăturile de admirație (ale amicilor). La ei funcționând certitudinea, nu îndoiala. Ei nu dau doi bani pe poezia apărută în comunism, deși acolo e „greul” poeziei, de la șaizeciști (Leonid Dimov, Gellu Naum, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Mircea Ivănescu) la șaptezeciști (Virgil Mazilescu) și optzeciști (Traian T. Coșovei, Mariana Marin, Ion Stratan, să dau doar exemplul celor dispăruți, care-mi vin acum, luat din scurt, în minte). Sigur, sunt lideri douămiiști care au captat și atenția celor ce au scris și publicat până la ei, poeți și critici bătrâni, care i-au debutat și susținut moral — liderii douămiiști sunt vedete credibile azi și din acest motiv.

 

4. H.D.: Care este autorul din colecţia qPOEM care v-a atras atenţia? Ce sfat i-aţi da?

L.I.S.: Regret, n-am nici o carte din colecția qPoem. Știu cum scrie (bine) Ioan Barb, de exemplu, dar n-am cartea lui din colecția qPoem. Să-i dau un sfat? Să meargă pe mâna lui. Să fie inspirat! Eu nu dau sfaturi. Am crescut în singurătate, n-am avut modele și nu m-au interesat sfaturile nimănui.

 

5. H.D.: De ce preferaţi poezia, prozei? Este o alegere sau un destin?

L.I.S.: Intuitiv, poezia s-a instalat în prim-plan: de la 14 ani, în 1964, scriu poezie „regulat” (aveam „reviste” ale mele scrise de mână, pe coli A 3 îndoite, dublate, pe care trebuia să le „umplu” cu texte originale ale mele, poezia era pe prima pagină de fiecare dată; în aceste „reviste” ale mele am debutat și în poezie, și în proză sau în jurnal, și în teatru, și în publicistică; le citeau colegi de liceu teoretic-umană, la Adjud, profesori, rude, cunoștințe). Poezia are legătură cu avatarurile psihicului, mereu m-am lăsat în voia Domnului — dacă am simțit mai mult „nevoia” să scriu poezie, am scris, așa a ales deficitul sau surplusul de sensibilitate. În proză raționalizezi lucrurile, trebuie să ai un subiect. În poezie totul curge de la sine, natural; prin poezie încerci să te îmbunătățești duhovnicește, spiritual.

 

6. H.D.: Cum a fost PRIMA întâlnire cu poezia? A fost „coup de foudre” sau a venit „picătură cu picătură”?

L.I.S.: Nu știu exact ce a declanșat și când am scris prima poezie, păstrez o poezie de dragoste de la 11 ani, atunci am fost… dezvirginat de o tânără de 21 de ani într-un prepeleac (ea-și păzea via, era aproape de Cantonul 248, Halta CFR Adjudu Vechi, unde eu am copilărit până în clasa a VII-a, când am fost mutat la oraș, la 4 kilometri, la Adjud). Poate eram îndrăgostit… Eram un cititor al bibliotecii comunale din Adjudu Vechi, în casă (Cantonul 248 era locuința de serviciu a tatălui meu) nu aveam cărți de poezie. Citeam poezie clasică, singura acceptabilă (prezentă și în manuale). N-aveam idee atunci de istoria poeziei la români. Scriam spontan cu rimă, precum Coșbuc, până ce am descoperit poezia „modernă”, preferându-l pe Bacovia… N-am să uit niciodată ce am pățit atunci când mi-am dactilografiat primele poeme (la un birou de copiat acte, contra cost, la Adjud) și dactilograful m-a luat peste picior, că de ce scriu cum scriu, odată ce Coșbuc a scris mai bine; atunci m-am despărțit pentru totdeauna de poezia cu rimă, artificioasă, tehnică (extrem de greu de scris, negăsind rime)…

 

7. H.D.: În prefaţa primului volum din cele cinci ale OPEREI POETICE (Editura Paralela 45, 2016), carte care conţine volumele de autor şi ciclurile publicate în volume colective, din perioada 1978-1989 („La fanion”, „Caietul Debutanţilor 1977”, „Caietul Debutanţilor 1978”, „Inima de raze”, „Când memoria va reveni”, „Antologate”, „O lume paralelă”), Răzvan Voncu afirmă că „Poetica personală a lui Liviu Ioan Stoiciu a influenţat poetica de grup a optzecismului, ca şi felul în care aceasta era înţeleasă de critică, într-o măsură la fel de mare ca aceea în care s-a lăsat ea însăşi modelată de grup.” Pornind de la această aserţiune, cum v-aţi defini lirismul?

L.I.S.: Editarea primelor mele patru cărți de poezie mi-a dat ocazia să mă recitesc în amănunt (făcând corectură la ceea ce s-a cules pe computer), de regulă nu mă recitesc și toată viața nu m-a interesat de unde vin și unde mă duc la masa de scris, n-am conștientizat în profunzime „condiția de poet”. Nu m-am gândit la mine, pur și simplu. Recitindu-mă, am luat seama că, scriind spontan, intuitiv, vin pe direcția poeziei de avangardă (care în România este subestimată, neînțeleasă, marginală, pusă de unii critici „fără organ” la index). Cum mi-aș defini „lirismul”? Păi: reverberări ale subconștientului, structuri suprapuse, sugestii inedite (în condițiile în care fragmentarismul e literă de lege la mine; așa gândim, fragmentat, în mai multe direcții), viziuni nerostite, limbaj propriu (eu am făcut caz de oralitate). „Atipic” fiind, mi-am construit de la sine un sistem de autodezvoltare (în bine sau în rău, „revelația” având regim restrictiv)… Îi mulțumesc și pe această cale criticului Răzvan Voncu, simțului său de receptare — ținând cont că a trebuit să aștept șase ani să se învețe critica din anii 70 (când participam la concursurile editoriale de debut) cu felul meu de a scrie, amestecând liricul cu epicul (care avea să se numească „optzecist”), e posibil să fi fost un precursor al optzeciștilor, cât de cât. Neuitând că eu locuiam la Focșani, rupt total de cei ce frecventau Cenaclul de luni la București, Echinox la Cluj sau Junimea Nouă-Dialog la Iași — și scriam în anonimat în anii 70 în aceeași cheie.

 

8. H.D.: Dinu Flămând, în Amfiteatru, Anul XVI, Nr. 2/182 din 1981, consideră volumul dumneavoastră de debut, „La fanion”, ca fiind  „un elan, o exaltare a tuturor senzaţiilor, care înving ariditatea eliptică.” Cum a evoluat relaţia dumneavoastră cu scrisul de-a lungul celor treizeci şi şase de ani (de când aţi debutat la Editura Albatros cu „La fanion” şi până la volumul OPERA POETICĂ)?

L.I.S.: Am scris versuri continuu (nu în fiecare zi, ci atunci „când mi-a venit”, uneori și de trei ori pe zi, alteori o dată pe lună), m-am profesionalizat din mers. Spre deosebire de majoritatea poeților, care scriu la fel toată viața, îmbunătățind tematica, rămași însă pe același stil, eu am depășit faze la masa de scris și am scos cărți care nu seamănă una cu alta, dându-le o personalitate independentă. Vreau să spun că nu m-am cantonat într-o formulă de scris (ceea ce provoacă nedumeriri criticilor, care nu acceptă să-ți schimbi „stilul recognoscibil”). Am nevoie de mulți ani (cinci, dacă nu zece ani) să evoluez, cum spuneți dumneavoastră, să ard o nouă etapă și să-mi găsesc un alt făgaș, alt timbru. În subteran, firește, firul roșu se păstrează, cine mă citește cu atenția îmi recunoaște „arta cuvintelor”.

 

9. H.D.: În textele dumneavoastră, critica literară observă delimitarea de generaţia optzecistă, fiind considerat autorul unei „versificaţii singulare, foarte sugestive” (Gheorghe Perian). Ce îl diferenţiază cu adevărat pe Liviu Ioan Stoiciu, poetul?

L.I.S.: Vorbim de alte „standarde estetice”? Scriind spontan, probabil că ating coarda liricului „prerațional”, brut, expresia poetică luând-o înaintea gândirii. O poezie a sufletului, la mine, nu a minții — asta m-ar diferenția radical față de colegii din generația optzecistă. O poezie a unei schimbări de accent existențial și a unor inadecvări personale? O poezie a unei identități de limbă română, care percepe nu numai emoția acestei lumi, ci și fluxul primar al emoției unei alte lumi, complementară, invizibilă, „metafizică”. O poezie a unei strategii de valorizare universal valabilă.

 

10. H.D.: Primul volum din OPERA POETICĂ este deschis de ciclul „EVOE!”. Ne puteţi dezvălui care este textul ce închide volumul cinci al OPEREI POETICE? Cum puteţi rezuma perioada trăită de dumneavoastră între primul poem apărut în volumul de debut şi ultimul poem, cel care încheie OPERA POETICĂ?

L.I.S.: Să subliniez că în Opera Poetică n-am făcut nici o modificare, nici o virgulă n-am scos, n-am adăugat sau modificat nici un cuvânt, considerând că fiecare carte are destinul ei, că „așa i-a fost să fie” (deși mi-au fost cenzurate volumele „Inima de raze”, „Când memoria va reveni” și „O lume paralelă”, volume primite de critica literară ca atare; ar fi fost o tâmpenie să le modific, să adaug poemele scoase de cenzură sau versurile modificate). Volumul cinci al Operei Poetice? Nu vor fi cinci volume, ci trei-patru, probabil (e estimarea coordonatorului colecției, Călin Vlasie) — cum pot rezuma perioada trăită de la prima la ultima mea carte de versuri? 36 de ani… Mă tem că poezia mi-a inventat o altă realitate (o altă lepădare de sine — postmodernă, relativizantă; dacă nu cumva nu e o maladie), în care mă regăsesc, ea m-a reconstruit în interior și mi-a tot rafinat plăcerea creatoare…

 

10 iulie 2016. BV

Editeaza textul
4 votes, average: 1,00 out of 1 (4 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Comentariile sunt inchise.

ChatApasa aici pentru chat !+