Interviu, Opera Poetică: Ioan MOLDOVAN
Interviu
Sophie Polansky
decembrie 12, 2016
0

Colecția Opera Poetică a fost lansată în 2016 de editura Paralela 45, sub coordonarea lui Călin Vlasie. Colecția reunește volumele publicate de-a lungul timpului de către poeți români consacrați, este cu adevărat un dar făcut iubitorilor de poezie. Cum ați primit această propunere și ce înseamnă această carte pentru dvs.?

R: Colecţia iniţiată de Călin Vlasie la Paralela 45 este o iniţiativă care deconspiră, cred, năzuinţa unui comportament cultural normal, într-o vreme în care normalitatea e mai degrabă supravieţuitoare decât firească. Mai exact, e vorba de a oferi cititorilor de poezie interesaţi de devenirea unuia sau altuia dintre poeţii socotiţi importanţi un instrument fără de care respectiva devenire nu are cum fi aproximată, în absenţa volumelor apărute illo tempore, de vreme ce poeţii aşa-zisei generaţii’80 nu au beneficiat de re-editări ale volumelor apărute în timp. E un fapt editorial salutar, iar cazul de a te prenumăra printre autorii selectaţi pentru seria Opera poetică devine, implicit, şi un act critic. Ca atare, propunerea am primit-o cu mare bucurie, a subiectivităţii, desigur, dar şi a speranţei că nu e vorba doar de alinarea propriului orgoliu, a propriei sinamăgiri.

A fost lansat recent un proiect îndrăzneț și curajos, qpoem.com, proiect al editurii Paralela 45, care are ca scop relansarea lecturii de poezie în România. Care credeți că este nivelul de interes pentru un astfel de proiect în România și ce șanse are el să reziste?

R: Nefiind un consumator gurmand de qproduse, am o imagine precară asupra fenomenului. Nu mă îndoiesc că proiectul e pornit cu cele mai bune intenţii, inclusiv cea a ispitirii în formă nouă la lectură de poezie în ţărişoara noastră. Ceea ce, strict personal, îmi iscă nesiguranţă este faptul că situaţia qpoem-ului e asemenea deltei dintr-o poezie a lui Nichita Stănescu: „Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte/ lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart/ fluviul rece de delta fierbinte, /ziua de noapte, bazaltul de bazalt.” Adică, o deltă în care încap, democratic, prea democratic, nu doar reci şi fierbinţi, ci şi călduţe sau chiar călâi, nu doar alba şi neagra ci şi gri, nu doar bazalt ci şi mâl etc.

Vă influențează/interesează ce se scrie la nivel critic despre cărțile dvs.? Are nevoie critica literară de o revigorare, de un alt fel de abordare?

R: Mă interesează în cel mai înalt grad ce se scrie critic despre propriile cărţi, dar nu cred că mă influenţează imediat o opinie sau alta, efectul fiind unul mai complicat, mai misterios, mai alambicat, nu imediat, în orice caz. Critica adevărată, autentică, serioasă, asumată, se înnoieşte cu de la sine putere, ca orice alt soi de profesiune, întotdeauna având respectul propriei magistraturi.

Ce sfat i-ați da unui tânăr care se decide să scrie și să publice în România?

R: Sunt sigur că un tânăr care s-a decis să scrie şi să publice nu aşteaptă sfaturi de la mine. Dacă aşteaptă, îl aştept să ne întâlnim, să vorbim, să ne sfătuim faţă către faţă.

Care este cel mai greu lucrat și totuși drag poem scris vreodată?

R: Poate Luceafărul eminescian, poate Corbul lui Edgar Alan Poe, poate Cimitirul marin al lui Valéry. Dacă e să ne referim la toată literatura şi dacă acceptăm că poem nu e doar un op în versuri, poate Ulysses de James Joyce şi În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust.

Cum v-ați hotărât prima dată să scrieți poezie?

R: Pentru mine, hotărârea de a scrie un poem e mereu „prima dată”, dar niciodată nu e un demers meşteşugăresc, de genul: m-am hotărât să scriu poemul cutare şi până poimâine îl termin. În fapt, abia după ce am reuşit scrierea poemului mă bate gândul că mă voi fi şi hotărât să-l scriu.

Se spune că autorul nu trebuie să răspundă criticului, cu toate acestea, autorul este singurul care știe adevărul despre poezia sa. Dacă ar fi să vă definiți poezia printr-o pictură, care ar fi aceasta?

R: Nu cred că autorul e mai privilegiat în privinţa adevărului despre propria-i poezie decât un critic; e şi el unul dintre criticii propriei isprăvi. Tot astfel, e greu să mă hotărăsc pentru vreo similitudine potrivită a poeziei mele cu vreo creaţie picturală.

Cum ați resimțit evoluția propriei poezii de-a lungul timpului? Care este perioada cea mai dragă în care ați scris un volum de poeme și la care v-ați întoarce dacă ar fi posibilă o întoarcere în timp?

R: Cum nu am simţit evoluţia propriei vieţi în timp cea ea tocmai evolua, la fel nu am simţit evoluţia propriei poeziei. Vin însă momente când pur şi simplu constaţi că şi una şi alta s-au schimbat, au evoluat, cum s-ar zice, că certitudini au devenit incertitudini – şi invers – , că povestea şi a uneia şi a alteia e rostită „de o străină gură”, că a privi în abis e obligatoriu dar că încerci să scapi de această obligaţie ş.a.m.d. M-aş întoarce în timpul de dinaintea debutului, când toate speranţele păreau îndreptăţite.

Cum v-a schimbat publicarea primei cărți procesul scrierii?

R: Insidios: o comisesem, nu mai eram un om invizibil, „că vinovat e tot făcutul”, că nu-mi rămâne să procedez decât versului ungarettian: „cerco un paese innocente”, că prima carte nu învinsese boala dorului de viaţă şi de poezie, că, probabil, profesorul guillaume (cu sfârşitul lecţiei de istorie) are dreptate: „prin urmare acolo voi săpa lângă iedera aceea putredă/ în zumzet preadulce în zumzet voios de albine/ şi las apa să cânte şi norii să curgă şi focul să pâlpâie/ cel ce vorbeşte limpede va fi mâine stăpânul lumii”; că, probabil, voi rămâne şi eu un „debutant în perpetuitate”.

Ce fel de cercetare faceți înainte de a începe să scrieți o carte și cât durează această etapă?

R: Cercetările, când e vorba de o carte de poezie, ţin de inefabil, nu beneficiezi de o bibliografie acreditată, nu ai studii de fezabilitate, nu ai echipe de lucru în subordine, eşti singur, cu toată viaţa ta înainte şi înapoi, cu toată poezia lumii deja scrisă, cu gândul că poţi visa (dar mai poţi?), eventual cu încurajările unei sosii fantomatice. Aşa că e vorba de o cercetare critică.

Din experiența dvs., cum îl schimbă scrisul pe scriitor?

R: Mă gândesc că nu poate să-l schimbe decât în bine, inclusiv în situaţia, frecventă, când ceea ce scrie e ratat într-un fel sau altul.

Care este cartea preferată din copilărie?

R: Nu am avut o carte preferată în copilărie, pentru că nu reuşeam deloc să citesc toate cărţile şi abia apoi să fac o evaluare în cunoştinţă de cauză. Situaţia e aceeaşi şi acum, la o vârstă cam trecută.

Interviu realizat de Medeea IANCU

Editeaza textul
3 votes, average: 1,00 out of 1 (3 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

trebuie sa fiti logat pentru a scrie un comentariu.

ChatApasa aici pentru chat !+