„Ion Pena, un autor vizionar” de Lorena Lupu, Revista Orizont a USR – filiala Timisoara
Cronici literare
Ion Pena
ianuarie 4, 2017
0

1 a

Există artişti care se nasc parcă în contexte anume create să-i sprijine creativ. Părinţi cu o bună situaţie materială, dornici să le ofere şanse în domeniul practicat; o societate care îi ia în braţe de mici, conducându-i spre succese; oameni mereu dornici să le ofere a doua şansă. 

Şi există artişti, poate la fel de talentaţi, a căror existenţă şi creaţie este o perpetuă luptă cu circumstanţele, cu sărăcia, cu o profesie nefavorabilă, cu condiţii sociale şi economice dificile, şi, în cazul unui autor ca Ion C. Pena, cu două valuri de extremism oficializat, fascismul şi comunismul. Este uluitor cum acest autor, în scurta lui viaţă, s-a ciocnit de ambele, a repudiat atât legionarismul, cât şi, cum se vede în lucrarea sa „Moneda fantazienilor”, mişcările socialiste şi, ambele, în replică, l-au strivit şi i-au negat / distrus memoria. Pe cât se poate.
Traseul vieţii lui Ion Pena este, la o primă vedere, neobişnuit pentru un scriitor. Născut la început de secol al XX-lea într-o familie de ţărani cu şapte copii, cu siguranţă că tânărul dă dovadă de calităţi intelectuale excepţionale; altfel, arareori ajungeau copiii unor familii sărace, cu multe guri de hrănit, să-şi continue studiile. Formaţia junelui este una economică: absolvă Şcoala de Comerţ Elementar din Roşiorii de Vede, apoi, Şcoala de Comerţ Superior din Turnu Măgurele. Aparent, nici o legătură cu ceea ce ne imaginăm noi a fi un scriitor: o fiinţă aflată mai presus de realitate, bântuită de muze şi viziuni onirice. Aparent, precizez. De fapt, după cum vom vedea în continuare, taman această formaţie neconvenţională pentru un literat îi va da lui Pena nota sa distinctă, particulară.
După ce-şi finalizează studiile, junele Pena obţine un post de perceptor, adică de funcţionar însărcinat cu colectarea taxelor. Această îndeletnicire, prea puţin populară, îl pune pe Pena în contact nemijlocit cu realitatea, în cele mai dureroase forme ale ei. Are contact direct cu cele mai sărmane pături ale populaţiei, vede nesfârşită foame şi chin, şi aceste experienţe nasc o operă profundă, autentică, care alternează poemele zbuciumate, descrieri ale unui chin neîntrerupt, cu sarcasmul muşcător al epigramelor şi cu incredibilul pamflet social şi politic care e „Moneda fantazienilor”, o incredibilă povestire în două părţi care, în sine, furnizează toate explicaţiile pentru decizia cenzurii comuniste de a-l rade pe Pena de pe faţa pământului şi de a-l face dispărut cu totul, în „fondul special (S) – interzişi”, greu accesibil chiar şi lectorilor de specialitate.
Ion Pena a avut o viaţă scurtă. 33 de ani. A scris când şi cum a putut, printre obligaţiile muncii de perceptor. A publicat poeme în reviste literare locale, dar şi în importante titluri bucureştene, cum ar fi „Universul literar”, „Prepoem”, „Păcală”, „Vremea” sau „Epigrama”. A stârnit hohote de râs cu epigramele cu care înfiera viciile, tarele de caracter şi lipsa de viziune a unora dintre concetăţenii săi. A stârnit valuri de mânie legionară cu atacurile sale la adresa extremismului fascist şi antisemitismului, nu doar din epigrame, ci şi din scrierea „Exclusivismul rasei şi culturii germane”. Într-atât încât cele două volume de debut, „Iarmaroc” (poezii) şi „Flori veninoase” (epigrame), în curs de publicare la Editura „Drum”, i-au fost retezate din faşă. Cu tot cu editura „Drum”.
Pe scurt, Pena a fost unul dintre puţinii intelectuali care au acordat prioritate valorilor morale, în defavoarea intereselor personale şi a propriei cariere literare. Lucru rar şi cu atât mai valoros, în condiţiile în care, pe măsură ce regimul comunist se impunea din ce în ce mai tiranic, scriitori, artişti şi poeţi de mare valoare se transformau în marionete proslăvitoare.
Pe de altă parte, scriitorul a tras nenumărate semnale de alarmă legate de analfabetismul populaţiei de rând şi a făcut eforturi considerabile să ridice nivelul cultural al populaţiei, în localităţile în care a lucrat. La Sicheviţa, în Banat, a înfiinţat un cămin cultural – „Lumina”, pe care l-a dotat cu un mare număr de cărţi şi a contribuit financiar la achiziţionarea unui aparat de proiecţie. După ce este mutat în Domneşti (Muscel, actualmente judeţul Argeş), a pus bazele unei biblioteci publice, „Biblioteca modernă”. Şi, desigur, problema analfabetismului e tratată şi în „Moneda fantazienilor”.
Când am început să studiez cazul Pena, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost: ce motiv ar avea extremiştii din ambele capete ale eşichierului politic să anihileze cu atâta ferocitate un autor decedat de foarte tânăr pe câmpul de luptă, cu o operă relativ restrânsă ca dimensiuni: şase manuscrise – cinci de poezii, unul de epigrame şi o povestire? Operă care, pe deasupra, s-a şi pierdut parţial datorită neglijenţei unora dintre prietenii autorului?
Răspunsul se află în „Moneda fantazienilor”. Încadrată de critici în sertăraşul literaturii de anticipaţie sau al literaturii absurde de factură urmuziană, „Moneda fantazienilor” e nici mai mult nici mai puţin decât profeţia lucidă, cutremurător de exactă, uluitor de bine detaliată, a celor 50 de ani de comunism care vor urma şi a unor fenomene economice încă necunoscute pe vremea autorului, cum ar fi inflaţia – devalorizarea treptată a monedei, pentru a încuraja consumerismul în gol.
Cu o viziune care transcende literatura, Pena prezintă, halucinant de corect, tot ce comunismul va aplica 20 de ani mai târziu: cooperativizarea, demolarea proprietăţii şi a ramurilor de activitate private, pentru bunăstarea poporului. Desigur, eul narativ, jurnalistul delegat să trimită corespondenţă din ţara imaginară, Fantazia, nu are decât cuvinte de laudă pentru aceste fabuloase reforme, menite să asigure bună stare naţiunii. Dar, printre rânduri, citeşti satira amară a unui spirit care, după ce îşi atrăsese împotrivă toată mişcarea legionară românească, lansa previziunea unui potenţial viitor bolşevic.
Stilul povestirii, voit sec, jurnalistic, este de o originalitate absolută în cadrul prozei noastre interbelice. Anumiţi exegeţi îl compară pe Pena cu Orwell. Dar dacă Orwell e mai preocupat de feeria genului utopic, Pena acordă o atenţie mult mai mare amănuntului dramatic concret de pe teren, surprins succint, în regim de reportaj.
Iar întorsătura de situaţie, când cooperativizarea devine, din binele obştesc, marele rău care absoarbe cu sila, ucide şi striveşte orice formă de proprietate privată, iar ultimul ţăran chiabur moare ochi în ochi cu dictatorul luminat e un punct culminant al literaturii române. Punctul în care satira şi critica dureroasă se întâlnesc într-un deznodământ cu accente de farsă tragică.
Să rezumăm: sunt creatori care primesc totul de-a gata de la viaţă. Şi sunt creatori siliţi să lupte din greu pentru fiecare cuvinţel. Cei din urmă mor de obicei tineri, şi cu opera ciuntită. Dar fiecare cuvinţel scris de ei emană forţa interioară a omului călit în războaie cu viaţa.
 
scris de Lorena Lupu,
 
revista orizont a usr – filiala banat  http://www.revistaorizont.ro/arhiva/martie2016.pdf pag 14, articol: razboaiele cu viata
Editeaza textul
1 vote, average: 1,00 out of 1 (1 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Comentariile sunt inchise.

ChatApasa aici pentru chat !+