Legenda zgripțuroiului rebel
Poezii pentru copii
Mihaela Hură
iunie 19, 2017
4

 O Zgripțuroaică se plângea odată

unui Balaur că e disperată,

c-a apucat-o puiul ei cel mare

pe niște căi greșite foarte tare:

-Cât a fost mic, era chiar cumincior,

putea-nhăța un pui de om din zbor.

La patru luni, era supradotat,

pleca el singur, noaptea, la vânat

și când zbura puiuțul meu haihui,

trei sate tremurau de frica lui.

Țin minte c-a mâncat el, într-un an,

o turmă-ntreagă cu tot cu cioban.

-Pfuai! – s-a mirat Balaurul. Ce tare!

Am auzit și eu de întâmplare,

mi-a spus-o chiar atunci nu mai știu cine,

dar am crezut că-i vorba despre tine.

-Ei, uite, vezi? El a făcut isprava.

Odată, a terorizat dumbrava –

era flămând, umbla după mâncare

și-a prins vreo douăzeci de căprioare

-Cred c-ai fost tare mândr-atunci de el.

-Am fost! Dar s-a făcut mai măricel

și, nu știu… nu mai are-atât curaj…

Eu zic că-i vorba despre anturaj,

că l-am văzut acu’ vreo săptămână

stând la taclale-n codru cu o Zână.

Ce i-o fi spus buimaca, nu se știe,

dar m-am trezit că-mi povestește MIE

de bunătate, de milostivire!…

Eah! parcă și-a ieșit complet din fire.

Iar ieri m-am speriat urât de tot –

mi-a spus așa: „Măi, mamă, nu mai pot

să mă ating de oameni și-animale,

vreau să mănânc doar fibre vegetale.”

Ei, spune tu! M-apuc-așa o teamă

că am greșit pe undeva, ca mamă…

Balaurul, înfiorat de tot,

s-a scărpinat în cap: -Eu nici nu pot

să mă gândesc că vreun copil de-al meu

ar lua-o-n halul ăsta teleleu.

Să știi că Zâna aia e de vină,

că astea au în cap numai lumină,

și milă, și tot felul de prostii

și strică mintea bieților copii.

Da’ știi ceva? Ia să-l trimiți la mine,

să ți-l învăț eu tot ce știu mai bine

și într-o lună, două, ai să vezi,

ți-l fac un răulean de n-o să crezi.

De-a doua zi chiar, puiul milostiv

a fost supus unui curs intensiv

și i s-a interzis cu strășnicie

orice manifestare de-omenie.

Nu știu cum a crescut și cum mai este,

dar circulă prin Codru o poveste

despre un Zgripțuroi tare ciudat

care cică trăiește într-un sat,

păzește turmele de vaci și tauri

și-i apără pe oameni de balauri…

Editeaza textul
0 votes, average: 0,00 out of 1 (0 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

4 Comentarii
  1. Vă rog să mă iertați, dar sufăr. Și nu sunt Rihanna.

  2. Îmi cer scuze,â dar sunteți Bolnavi. Publicați-mă – dacă vreți – și lăsați-mă-n pace.

Scrie un comentariu

trebuie sa fiti logat pentru a scrie un comentariu.

ChatApasa aici pentru chat !+