• Gheorghe Parciulea

    Gheorghe Parciulea a scris un nou articol, Cimitirul marin acum 33 de minute

    bărbatul si câinele

    în diminețile ploioase ale plajei

    plimbarea ca o litanie

    septembrie

    așterne calmul uitàrii

    sau poate e numai umbra

    unui asfințit marin

    ce se preparà

    plaja încà mai poart […]

  • Gheorghe Parciulea

    Gheorghe Parciulea a început subiectul VENIREA PLOII pe ​​forumul Logo grup al Acceleratorul de poezieAcceleratorul de poezie acum 2 ore, 40 de minute

    VENIREA PLOII

    acum
    plâng mai usor decât altà datà
    e suficient sà moarà un arbore
    înr-un parc
    sau sà se stingà lumina
    unui licurici
    venirea iernii este iaràsi
    un moment de mare tristete

    dacà mà gândesc bine
    acum
    nu mai plâng decât
    la explozia de exuberantà a primàverii
    si e drept cà
    de câte ori chipul tàu
    se întristeazà
    urmàres…[Citește mai mult]

  • Poză de profil pentru Vivi Moise

    Vivi Moise a răspuns pe subiectul PORUMBELUL( parodie după ''Corbul ''de E. Allan Poe în forumul Logo grup al Acceleratorul de poezieAcceleratorul de poezie acum 3 ore, 59 de minute

    Mulțumesc frumos, Valy, urmează.

  • Valy Buța

    Valy Buța a răspuns pe subiectul PORUMBELUL( parodie după ''Corbul ''de E. Allan Poe în forumul Logo grup al Acceleratorul de poezieAcceleratorul de poezie acum 4 ore, 19 minute

    Se mai poate lucra la metrică, dar e fain ca întreg.

  • Poză de profil pentru vlad

    vlad a scris un nou articol, Refresh acum 4 ore, 33 de minute

    A fost o zi grea,

    am stat peste program la serviciu,

    în trafic mi-am făcut nervi,

    la supermarket n-am găsit coș,

    am primit sms de la executorul

    judecătoresc, sunt dator vândut…

    Vreau să-l ui […]

  • Poză de profil pentru Carmen Ciornea

    Carmen Ciornea a scris un nou articol, Vâltoarea (ne)orânduielii acum 4 ore, 35 de minute

    Cum să mă recâștig din nou?

    Epuizată, mă caut în neștire

    cu mâini tremurânde

    în cioburile ochilor,

    în spărturile urechilor

    și-n rănile gurii

    ce-mi reclamă îngrijire.

      […]

    • vot, dar în ultima strofă nu aş mai fi revenit la spărturi şi cioburi, e prea mult, supărător, clară fiind din debut trimiterea:

      fulgere, ce-mi risipesc urmele ochilor,

      și-n cadență de tunet resimt răsuflarea

      ce-mi umple urechile sparte,

  • Poză de profil pentru Carmen Ciornea

    Carmen Ciornea a început subiectul Dincolo de templul cărnii pe ​​forumul Logo grup al Acceleratorul de poezieAcceleratorul de poezie acum 5 ore, 25 de minute

    Mă scormonește gândul
    de a ieși din matcă
    de a o zbughi din templul cărnii
    și de a-mi împlini uimirea
    deșteptată
    de nebunia visării
    trezită
    de vâltorile durerii
    tulburătoarele
    somnului retinei lăuntrice
    înveșnicită
    dincolo de gaura cheii
    pământului
    prea ostenit pentru
    renaștere.

  • Iustin Butnariuc

    Iustin Butnariuc a scris un nou articol, It’s A Good Day to Hide acum 14 ore, 32 de minute

    declick, double click…

    mintea umană e cafeaua pusă într-un ibric

    sub presiune

    rațiunea omului devine o boabă de cafea

    aroma se împrăștie în camera mea și dau replay

    zilei.

    nimic din lucrurile […]

    • Dacă: oamenii au încetat demult să mai fie mamifere – ce ar fi acum? Nu mi-e clar. Această poezie cred că are nevoie de această lămurire, altfel are o doza de insolit şi versuri hotărât decupate care-i fac foarte bine – dar… lămurirea aceea…

      • Oamenii nu mai sunt demult mamifere. În momentul în care am scris, m-am gândit că stadiul nostru de „evoluție” ne diferențează la nivel psihologic mult prea mult față de mamifere. Tot ce rămâne comun nouă și câinilor, pisicilor și așa mai departe este sângele cald care ne curge prin vene și faptul că ne hrănim puii cu lapte (eventual praf) – aspecte biologice. Dar omul a urcat prea mult pe scara evoluției, coborând așa de mult pe scara umanității încât s-a dezmamiferizat. Drept generalizare – nu suntem animale, suntem mai răi decât animalele, nu suntem mamifere, nu ne pasă de puii noștri prea mult, râdem la moartea altor ființe, ne reglăm actele comportamentale în funcție de societate. Omul devine așadar un regn ciudat, evoluat biologic față de restul vietăților, dar care, cu primirea conștiinței și a rațiunii și-a degradat condiția.

    • am priceput, deci în sens peiorativ – ok

  • Marin Moscu a scris un nou articol, Iarna pleacă pe furiș? acum 17 ore

    Iarna asta este surdă,

    Strig la ea și nu ascultă,

    Poartă geru-n barba-i crudă,

    În zăpadă mă cufundă.

     

    Peste tot unde mă-nvârt

    Cade în genunchi, se roagă,

    Să nu vină prea curând

    Soarel […]

  • negru opac

    negru opac a scris un nou articol, Carst acum 17 ore, 1 minut

    Îți scriu din transparență.
    Aici steagurile de aer
    se vând la preț dublu
    fiecare pas înainte este taxat triplu.
    Pe străzile semanticii
    cei sălbatici sunt considerați inutili.
    Totul se desfășoară doar la lumi […]

    • Înțeleg că cei sălbatici sunt cei care nu se lasă domesticiți pe străzile ”semanticii”, că zeul chiar este un zeu…Bine că există ”cerul de sub gene” unde fiecare vede câte stele poate! Țintită! VOT!

  • Poză de profil pentru Carmen Ciornea

    Carmen Ciornea a scris un nou articol, Rădăcina (in)vulnerabilității acum 18 ore, 10 minute

    Da, bâlbâirea mă înveșmântează zilnic,
    da, sunt o continuă ezitare
    și disec cu migală
    orice trăire –
    victorii,
    înfrângeri
    laolaltă.

    Da, frica îmi este umbră,
    da, sunt o repetabilă inadecvare
    și c […]

  • RaulB

    RaulB a scris un nou articol, Ritualul acum 18 ore, 11 minute

    Diavolul te ține de mâini și te învârtește
    deasupra caldarâmului cu pietre alunecoase…
    Tot mai repede se preschimbă ritmul culorilor,
    acoperișurile se lasă moi și plutesc, se aud țipetele
    în spirală ale […]

  • Ileana Baja a scris un nou articol, jurnal de ger (cu fir de sânge electric) acum 18 ore, 12 minute

    sunt doar o țesătoare coborâtă din metrou

    țes cu fir de sânge electric

    pământul de cer.

     

    în vârf de ac în vârful degetelor

    inventez un înger

     

    lumea toată se ghemuiește

    cu genunchii la gur […]

  • George Catalin

    George Catalin a scris un nou articol, Lumina drumului spre tine acum 18 ore, 40 de minute

    Mai știi când ne vedeam
    la orele târzii
    departe de toți și toate
    acoperiți în noapte
    cu secretele iubirii noastre?
    S-au scuturat și umbrele de pe drum,
    și fumul din hornuri a îmbătrânit,
    tu unde ești, azi c […]

  • Poză de profil pentru Carmen Ciornea

    Carmen Ciornea și enea_gela@yahoo.comenea_gela@yahoo.com sunt acum prieteni acum 19 ore, 22 de minute

  • Poză de profil pentru dorina_stoica

    dorina_stoica a scris un nou articol, Risipire acum 20 de ore, 30 de minute

    se lasă vinerea peste foame,
    tropăind orele obosite trec.
    gânduri strivite, flori uscate,
    risipire.

    în grădina cu basme
    doar un ghiocel s-a smerit.
    neputincios mă târăsc pe pietrele
    planetei Tale. […]

  • Boris Mehr

    Boris Mehr a scris un nou articol, A doua moarte acum 1 zi

    Ziua se înclina pe un plan mobil,

    vidanjorii se odihneau după schimburile de noapte,

    citeau reviste porno, asingurătatea era subțire,

    o femeie -zdrahon îi pândea după copaci,

    unul lipsea, un băiat […]

    • Subfleacuri … Vai, ce trist …

    • Zoltan Terner

      Un poet integral: Boris Marian-Mehr

      Când am publicat, în urmă cu ani,în „Minimum”, o scurtă recenzie la o plachetă semnată de Boris Marian-Mehr, nu îi cunoșteam încă, decât vag, adevărata anvergură lirică. Dar i-o bănuiam a fi mare. Acest volum intitulat „Ca o rugăciune” ( Editura „Astralis” – București, 2016) confirmă din plin prezumția mea de atunci. Ni-l prezintă într-o lumină egală, pentru mine, cu o revelație. Am descoperit un poet interesant, valoros.

      În poemele sale, avangarda se întretaie cu libertatea stilistică totală a postmodernismului. Unele poeme sunt integral jocuri suprarealist-dadaiste cu nonsensurile născătoare de mister sau de sens…secund. Acest poet nu rămâne însă la simplul joc de-a absurdul. Ne revelează mereu câte ceva din iraționalul și paradoxalul sau absurdul existențial, rezultante ale amestecului, ale hazardului, ale asocierilor aleatorii din lucruri și fenomene, din trăirile omenești, în stări de veghe sau de vis : “Numele numelor este ascuns, / Atotprezentul nu l-ai pătruns, / Tu te desprinzi de tine, ca ins, / Devii mai tulbure și mai distins, / Ești străființă manifestă, / părăsește poema livrescă, / Oricum n-ajungi prea departe /…/ Desăvârșirea se atinge-n Niimic, / Ochi sunt ficși ca la pisic, / Apoi îl cauți pe Tao, / De nu te calcă un VW maro.”

      În unele versuri simțim vagi înrudiri cu Tristan Tzara: „Un măr și o coadă de mătură / Se iubeau pe un colț de pătură, /../ Iubita mea cu liceu terminat, / moralmente m-a maltratat, / O vedeam aievea și-n vis, / O pierdeam mereu în abis…”

      Uneori Boris Marian-Mehr se dovedește un urmaș de soi al lui Urmuz. Alteori este când ermetic din spița lui Ion Barbu, când metaforist al abstracțiilor, amintind de Nichita. Unele poeme tind spre dicteul automat suprarealist.

      Dominantă este totuși năzuința de a comunica. Multe dintre poeme clocotesc de energie comunicativă și reflexiv-interogativă : „De unde să încep ? /…/ Prea multe am de spus, / Despre prietenie, singurătate, destinul prea este brutal, / Norocul e un șarpe, un șacal, se duc eroii, ața este scurtă. / Noi suferim de infinit, îl vrem, nu-l vrem, el ne primește.”

      De remarcat varietatea tonalităților lirice. Poetul trece cu nonșalanță de la un registru stilistic la altul. Sare pe neobservate de la joaca sprințară, (aparent)frivolă, la jocul grav, esențial. Își comută stilul cu aceeași ușurință, de la sobru la grațios, de la fantezia jucăușă la frământul lăuntric sau sensibilitatea temperamentoasă. E când metafizic, când trivial, când cotidian, când eternal-celest. E mereu altfel, rămânând pretutindeni, el însuși. E o admirabilă unitate în diversitate.

      Poemele oscilează între halebardă și floare. Jucărie sau scalpel. Există până și poem în poem. Iată un admirabil catren încastrat într-un poem cu o altă direcție lirică: „Iubito, tu ești doar femeie, / Femeie, tu ești doar un om, / Iubire, tu ești doar scânteie, / În ochii Creatorului – atom.”

      Jocul asemănărilor în sonoritatea cuvintelor duce uneori la o muzicalitate de flașnetă argheziană sau poate de ermetism barbian: „Precum e bradul e și bardul, / străfulgeră precum smaraldul, / sublimă, încă genuină, / Din curcubeu ne dă lumină, / Din versuri împletind coroană.”

      Simpla joacă a cuvintelor apropiate ca sonoritate, chiar și acolo unde nu comunică nimic, are darul de a crea o atmosferă ludică de tip “ala bala portocala.”

      Bogăția și varietatea lexicului prilejuiește neașteptate treceri de la prețiozități intelectuale sau neologisme de ultimă oră ori sintagme în limbi străine, la cuvinte sau expresii ale graiului popular, ale vorbirii străzii sau chiar ale argoului de mahala.

      Chiar și atunci când insolitul asociațiilor pare doar non-sens, aceste poeme în adâncul lor, poartă idei, trimit la sensuri, adeseori esențiale. Rareori apare gratuitatea pură, arta pentru artă. Adeseori, poemele spun mai mult decât par să spună. Spuma e doar un văl înșelător al miezului. Coerența se naște, paradoxal, ca dimensiune a incoerenței. Fără să bagi de seamă plenitudinea sensului se compune din aparentul gol sonor al cuvintelor.

      La acest poet, sarcasmul se învecinează cu tandrețea. Existențialismul decepționist conviețuiește cu simpla și fireasca dragoste de viață. Strecoară câte o undă de zâmbet hâtru menit să atenueze patetismul: „Un prim sărut ca la Facerea Lumii, / Să faci ceva ce n-a văzut Parisul, / Un muzeu cu meduze vorbitoare, / Dar a venit un pistolar, i-a scos ochiul, / E un semn de moarte, a spus baba Crina…”

      În aceste poeme nu găsim prețiozitate sau pedanterie. Neastâmpărul și urgența frământului lăuntric și ale interogației lirice nu lasă loc nici reveriei romantice, nici contemplării visătoare a naturii. Tonalitatea lirică trece de la familiar, anecdotic, cvazi-comic, la tensionat, asertiv, categoric, declarativ, proclamativ. Poetul nu umblă, calofil, la finețuri estetice dar accede fără a o căuta, la frumusețea unor metafore ale gândirii și ale simțirii. Cultivă versul autoscopic, dialogal-confesiv. Se adresează când sie-și, când unui interlocutor fictiv sau livresc: „Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva ? / Este iubirea monedă de schimb pentru viața de apoi ? / Ți-au despicat craniul pentru păcatele cui ? / Tu cunoșteai legile nobleții, precum Orfeu…”

      Tonul adresativ, vocativ, devine o cale către dramatizarea câte unei idei.

      Versurile dobândesc calități scenice. Nu rareori și filmice. Unele idei sunt direct dramatizate: „Tu evadezi, evadezi, până unde? / Vei ajunge oricum în fața plutonului de execuție. / Eu voi fi doar o salcie, un martor natural. / Auzi cum geme salcia în vânt, auzi?” Sau: „Am întâlnit pe o insulă pustie o celebritate. / Cine spune asta ? Întreabă respectivul. / Avea dreptate. Semăna izbitor cu Homer, / dar era un biet pacient fugit dintr-o detenție.”

      Defilarea asociativă aleatorie a ideilor redă parcă întregul vălmășag de gânduri din jurul unei stări sau al unei idei.

      Cu un înșelător aer de amuzament, poetul survolează nori de esențe grave și adânci. O face cu o ușurință demnă de invidiat.

      Poet cu imaginație debordantă, adeseori funambulescă, vervă ludică, spumă de comediograf. Totuși, una din dimensiunile definitorii, de maxim interes, ale acestei lirici, pare a fi reflexivitatea cu miez filozofic. Marile neliniști existențiale fac obiectul câtorva poeme remarcabile. Densitatea aforistică a acestei lirici e, pe alocuri, uimitoare. În poemul “Chibzuieli” fiecare vers este un aforism. Niciunul banal, niciunul plat sau inept. În fiecare lucește câte un ciob de înțelepciune. Unele sunt simple și monumentale, par cioplite în marmură: „Pomul Cunoașterii nu este și Pomul Iubirii.”

      Există în scrisul acesta o rafinată lipsă de rafinament. În ciuda lucidității tăioase nu se poate spune că, în structura sa, acest poet e doar cerebralitate rece. Dincolo de suprafața “solidă” a acestor poeme simțim un temperament liric de o frustă și robustă…fragilitate. Si căldură. Și fior liric.

      Poetul Boris Marian-Mehr e și un intelectual rafinat, tobă de carte. Dar cultura nu-i slujește ca depozit sau ornament. Eruditul ca și poetul din el sunt mereu în ebuliție creatoare. El mărturisește: „Iubesc, învăț, n-am încetat nicicând, / Până voi fi cenușă ori pământ, / Iar prin iubire-nvăț de două ori, / primind lumina sunt luminofor.”

      Poetul invocă asociativ-ludic mari nume sau imagini emblematice din trecutul cultural al omenirii: „Vom naviga fără dureri, departe de noi înșine, / Precum un Sindbad, Don Quijote, Magellan / sau Olandezul Zburător fără de moarte. /…/ Moartea lui Labiș. Ar fi avut acum 80 de ani, / Hoelderlin a stat în turn o viață, nebun.”

      Mitosul e demitizat parodic, familiar, cotidian: „Mi se spune Icarus, iar mătușii Dedala. / A fost detronată pentru lipsă de autoritate. În locul ei a fost pus un administrator de bloc. / Dar eu cu fata tot m-am însurat.”

      Motivele biblice nu lipsesc, firește, din jocul liric-reflexiv al poetului: „Mă văd crucificat ca evreul Iisus, / … / unde-i rubinul iubirii de aproapele tău, frate Cain ? / … / Credem în Domnul ? În altceva nu poți crede.”

      În versuri de o frumusețe simplă și pură, verbul poetic e prezentat ca o cale de accedere la înalturile Cerului: „Cum să ajung fără scară la Tine, Doamne? / Astăzi m-am apropiat de Tine cu un cuvânt, / mâine cu încă un cuvânt, / Cartea este scara pe care urc, / până în ziua când mă voi înfățișa Ție, Doamne.”

      Revin, mereu altfel, admirabile definiții metaforice ale poeziei și ale poetului:

      „Cuprins de vrajă și de verb, / poetul e o frunză, herb, / între nervuri și între nervi, / o rază ca-n meduză, cerb./…/ Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zidești în el.” Și în „Casa mea ezoterică”, găsim un fragment confesiv privind scrisul: „Cum mi-a venit scrisul ? Ca un fluture în plină iarnă, / Apoi s-a așezat în cămin și a aprins focul. / Un fulger nu poate să țină mai mult de două secunde. / Totuși e o viață.”

      Autentic, substanțial și mereu surprinzător, condeier neobosit, Boris Marian-Mehr e un poet integral. În lirica actuală românească este o prezență pe care o văd și o cred pe deplin demnă de remarcat și de valorizat critic așa cum se cuvine.

      Se utilizează 1,91 GB (12%) din 15 GB

      Administrează

      Condiții – Confidențialitate

      Ultima activitate în cont: Acum 1 minut
      Detalii

      Zoltan Terner

      Blocat

      Afișează detaliile

    • poate cheiului? vot.

    • Vot!

  • negru opac

    negru opac a scris un nou articol, Trupul b. Reflex acum 1 zi, 1 oră

    Nu era octombrie
    nu era unul dintre inelele lui Saturn
    nu era ultimul trabuc fumat de Hemingway
    și nu era.
    Era doar amintirea ei
    cu care el înălțase
    triste desene pe linia orizontului.

  • roasianocen

    roasianocen a scris un nou articol, bob se lupta cu Quijote acum 1 zi, 2 ore

    în timp ce la Mortal Kombat

    Nobel îl bombarda pe Subzero

    cu vestita gerdylaninã 

    acel ingredient kryptonic

    care ameţea superliteratul

    O, cât de cervantes suntem?

  • enea_gela@yahoo.com

    enea_gela@yahoo.com a scris un nou articol, lola acum 1 zi, 2 ore

    când venele curajului se subțiau

    o țineam în brațe pe lola

    înălța ziduri despărțitoare între mine și ceilalți

    vara

    păsări febrile își amânau cântecul pentru alt anotimp

    cântam eu pentru lola

    i-am […]

  • Încarcă mai multe