Mulțumirea zăpezii
Poezii pentru copii
Marin Moscu
ianuarie 9, 2017
2

 

 

Vântul iar lovește zăpada, peste tot,

O zgârie pe creștet, îi dă câte un cot,

Dar ea, săraca, tace în miile-i de fulgi,

Călcată-i în picioare, are statut de slugi.

 

Nu este nici regină-n oceanu-i infinit,

Nu-i nici iubita lunii scăldată în argint,

Este doar apă pură zidită în steluțe,

Copiilor se lasă moale în mânuțe.

 

De-aceea îi pun paznic pe Omul de Zăpadă,

Copiii îl dotează cu mături și-o lopată,

Să-i păzească strașnic originea ei sfântă

Când vântul o frământă și sfârșitu-i cântă.

 

Mulțumită-i tare de gestul lor profund,

De-aceea îi invită pe coama ei, pe rând,

Să umple derdelușul, să lunece ușor,

Că vine primăvara, de dânsa le-o fi dor!

 

 

Editeaza textul
1 vote, average: 1,00 out of 1 (1 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

2 Comentarii
  1. Sorin Oancea a comentat la data de 9 ianuarie 2017

    pentru versul
    Este doar apă pură zidită în steluțe
    şi restul textului

Scrie un comentariu

trebuie sa fiti logat pentru a scrie un comentariu.

ChatApasa aici pentru chat !+