Ottilia Ardeleanu primește premiul „Mircea Micu” la Festivalul Titel Constantinescu, ediția a X-a, 2017
Stiri
pontus euxinus
septembrie 3, 2017
3

2 septembrie 2017

 

Sâmbătă. 6.45. Plecarea spre Râmnicu-Sărat. Cu emoțiile după mine ca niște paparazzi. Am ajuns devreme, când orășelul abia făcuse ochi și pornise la plimbarea matinală. Oameni primitori și surâzători, cum rar ți-e dat în zilele noastre. Am reținut un lucru: acolo, oamenii spun: e complicat să vă explic, mai bine vă conduc. Și chiar te conduc acolo unde trebuie să ajungi.

Vasăzică ajung. Centrul cultural „Florica Cristoforeanu”. Întâlnire cu domnul Constantin Marafet, persoană deschisă, plăcută, de o diplomație impecabilă. Revedere cu Vali Orțan și soția lui. Cu domnul Florin Dochia. O plăcere să discut cu dumnealui despre lumea cărților. Apariția celorlalți. Umplerea sălii festivalului la refuz (nu știu de unde or fi avut atâtea scaune!)

Deschiderea festivității, cu acel cuvânt de început. Protagonist, domnul Marafet. Apoi premierea în sine, începută de la coadă spre capăt, intercalată cu luarea de cuvânt a membrilor juriului, prezenți doar patru: doamna Mioara Bahna, doamna Mihaela Albu, domnul Dan Angelescu, domnul Florin Dochia.

Premierea întreruptă doar de muzica folk a unui solist uitat de vreme. Eu și emoțiile mele care mă filmau, care nu scăpau nimic din ceea ce traduceau cuvintele mele, buzele mele, omul acela desemnat câștigător. Cu atâția ochi îndreptați către o țintă: eu!

Apoi felicitările, îmbrățișările.

Să fii mai aproape de oameni pe care îi știi din virtual sau nu îi știi deloc.

Să observi valoarea. Valoarea care nu ține seamă de numărul anilor.

Și toate lucrurile întâmplate după aceea ca și când am fi fost o familie mare care știe să se descurce în viață, trecând peste greutăți!

Aerul zilei primenit. Până când și aerul de Râmnic a fost mândru de noi!

Seara de poezie de neuitat, schimbul de cărți și de suflet ca pentru o încercare definitivă, reușită, fără reproș.

Despărțirea. Dar fără a fi ultima frontieră, ci doar o acceptare a faptului că de acum suntem, voluntar sau nu, părtași la aceeași bucurie. O echipă de câștigători. Fiecare aflat la locul lui geografic. O convenție taciturnă a câștigătorului întru cuvânt! Primul care o va încălca, a lui să fie pedeapsa de a ieși din joc. Jocul cuvintelor și al luminii contra tăcerii și întunericului!

Fie ca aceste momente unice să se afle la baza creșterii personale și a beneficiului celor care mai gustă din cuvânt ca din cheseaua cu dulceață!

Salutări, Adriana Șerb, Corina Monea, Ioana-Camelia Sîrbu, Vali Orțan, Gabriel Gherbăluță, Claudiu-Nicolae Șimonați și celorlalți neprezenți (Mircea Teculescu, Nina Beldie, Cornel Galben, Cristian Ghica) la seara poetică!

Domnule Constantin Marafet, jos pălăria!

 

Amănunt:

Ottilia ARDELEANU primește premiul MIRCEA MICU pentru volumul de poezie Pe tibia-n jos.

Editeaza textul
3 votes, average: 1,00 out of 1 (3 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

3 Comentarii
  1. pontus euxinus a comentat la data de 10 septembrie 2017

    mulțumesc votantului discret!

  2. enea_gela@yahoo.com a comentat la data de 5 septembrie 2017

    Jos pălăria și în fața ta!

Scrie un comentariu

trebuie sa fiti logat pentru a scrie un comentariu.

ChatApasa aici pentru chat !+