poem de dragoste
Poezie
everdana
octombrie 12, 2017
2

 

suntem aici în orașul ca o abație.

orașul este un crater imens în care eu îți spun:

dragostea noastră este molozul.

plămânii noștri sunt aerul viciat: blocarea respirației

în timp ce ne apropiem unul de altul.

suntem un preot și o preoteasă cu haine

lungi albe, predicând o frumoasă poveste.

suntem aici în orașul clonat.

dislexici/ amorfi. acum îndrăznesc să îți spun: dezbracă-te.

pe sub hainele grele pielea noastră nu va simți frigul și înghețul.

va fi liberă. dar orașul ne va ține de cald cu noroaiele lui.

în care parte vom pleca, depinde doar de noi.

ești bătrână, lună și noi îți vom mângâia dunele

noapte de noapte ca pe cozile împletite ale bunicilor noastre.

plămănii noștri se unesc într-un uriaș sac respirator.

&

eu îți spun:

n-o să fim niciodată liberi chiar dacă orașul

ne aruncă undeva pe malurile unui ocean, cu valurile lui

înspumate spălându-ne trupurile.

numai noi putem ști

de ce tresărim noaptea în somn / când ne atingem mâinile.

de ce

sufletele noastre

ne bântuie.

suntem

arborii de ulei care își picură mirul peste acest oraș bătrân 

un artefact în care ne zbatem zi de zi.

și eu îți spun: dragostea noastră este noroiul 

care ne ține în viață & respirația noastră atât de aproape de cer.

Editeaza textul
4 votes, average: 1,00 out of 1 (4 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

2 Comentarii
  1. everdana a comentat la data de 18 octombrie 2017

    mersi, Macrina!

  2. Macrina Lazăr a comentat la data de 17 octombrie 2017

    are imaginație, clar

Scrie un comentariu

trebuie sa fiti logat pentru a scrie un comentariu.

ChatApasa aici pentru chat !+