Poeţi postmodernişti francezi (VIII) – Jean-Michel Maulpoix
Traduceri
emanuela busoi
septembrie 14, 2017
7

Gustul zilei

Întâi ianuarie la ora 13 un porumbel s-a aşezat pe capul pleşuv al lui

                        Paul 

                      Verlaine.

Nici anul acesta nu va ninge.

  Arthur va continua să atingă uşor pereţii.

     Poartă un rucsac din piele.

Ministrul de calcul mental a suflat sub lambriuri în cele treizeci şi opt de lumânări ale celei

               de-a o sută aniversări.

 

              Marie are două găuri roşii în partea dreaptă.

              Ea doarme.

              Cu bărbia în piept.

               Un somn frumos ca-ntr-o imagine pictată.

De fiecare dată îmi repet acelaşi lucru: nu voi mai scrie poeme.

               E deja o poveste veche.

Totuşi îmi revine această nevoie de cuvinte grăbite, de discordie

               şi de zgomot.

 

N-am nimic de spus, dar sper.

Ca şi cum ceva avea să se întâmple.

Ca şi cum cineva avea să vină.

 

Iubirea este un cargou chinezesc ce rugineşte.

Sânii femeilor poartă doliu.

      Dar negru le vine bine.

 

Frumoasă vreme să te pierzi în acest sfârşit de secol.

          Nu vom mai merge la pădure.

          Laurii sunt tăiaţi.

Nu acord de astă dată nicio atenţie cuvintelor pe care le aşteptaţi de la mine.

          Nu sunt decât un sughiţ de beţiv.

Poezia este o căţea bătrână a cărei singură plăcere e udatul stâlpilor de felinar.

     Număr orele care mă despart de moartea mea. Asta mă face să mor de râs.

          Iertaţi-mă, scrâşnesc din dinţi. (…)

Poezia, repet, este o femeie bătrână, care ridică perdeaua şi care observă trecătorii

           pe fereastră.

Ţintuită în fotoliu de artroză şi de varice priveşte tinerele care

           defilează la televizor.

De mult nu se mai bucură, colecţionează timbre, port-chei, insigne, cărţi poştale

Din patru colţuri ale lumii, de când lumea e pătrată, strălucitoare şi colorată ca sticla

                               de

                           Veneţia.

Sunt tot timpul nebuni bătrâni care-i trimit veşti şi o asigură că se gândesc la ea

                          din toată inima

                      Sărutări de peste tot!

Unii vorbesc despre luminiş, despre ghizdul fântânilor, despre vânturi năpraznice.

Ei afirmă că un zeu furtiv vrea uneori să-şi stabilească imensa iubire într-o înseninare

                   de cuvinte bine ţintite.

Abuzează de această infirmă, pironită în scaunul ei de mizerie, care a învăţat din cărţile altora.

                           Îi place să creadă aceste lucruri.

                           Aceste cuvinte îi fac bine.

                           Redau un ton frumos.

                           Viaţa ei nu mai e cenuşie. (…)

 

                   Poezia îmi spune:«

                   nu te atinge de sânii mei.»

                     Îi răspund:«

                   Evitaţi, vă rog, să-mi telefonaţi seara.

 

                    Mai ales după ora opt.

              Îmi cârpesc ciorapii şi îmi calc lecţiile.

                   Aş vrea săvăd limpede.

Proză şi iar proză: poezia va veni mai târziu cu micul camion negru, crizantemele şi 

                    coroanele. (…)

În faţa oglinzii, ea (poezia) se machiază şi se preface:«

Oglindă, zi-mi eu sunt mereu cea mai frumoasă?»

 

Visa să-şi schimbe viaţa, se mulţumeşte într-o seară să mute mobila.

                     Citeşte din nou ziarul.

 

În sfârşit calmaţi-vă.

Nu veţi mai simţi nimic.

O să vă despărţiţi de propriul corp.

 

               Încă o ceaşcă de ceai?

               Un pătrăţel de ciocolată?

                   Ultima ţigară?

                Ce parfum folosiţi?

 

            S-a încălzit un pic.

Aţi văzut acest porumbel alb care s-a aşezat pe capul pleşuv al lui

                   Paul

              Verlaine?

(Traducere Emanuela Buşoi)

–––––––––

Jean-Michel Maulpoix s-a născut în 1952. Este poet, critic literar şi profesor la universitatea Paris X- Nanterre (catedra de poezie modernă şi contemporană); director al revistei Le Nouveau Recueil, revistă trimestrială de literatură şi de critică. A scris peste 20 de volume de poezie şi 10 volume de eseuri. Lucrarea sa „Diversité de la poésie contemporaine” m-a ghidat în alegerea celor mai importante nume de poeţi francezi postmodernişti. 

 

Citate din Maulpoix:

Înmormântaţi-mă cu telefonul, faxul şi calculatorul: într-un sac mare de plastic albastru: am scris prea mult despre culori.

Tot ce-am iubit, ce-am pierdut, avea gustul copilăriei.

Să nu credeţi că tot albastrul ăsta nu doare.

Cunoaştem din auzite de existenţa iubirii.

 

 

 

Editeaza textul
4 votes, average: 1,00 out of 1 (4 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

7 Comentarii
  1. Gabriela Ana Balan a comentat la data de 24 septembrie 2017

    Frumoaså lecție de poezie tradusã votez și citesc cu drag

  2. jcarp a comentat la data de 21 septembrie 2017

    Am citit cu incantare, doamna! (Nu cu pixul in mana, n-as indrazni, franceza mea este subtirica.)

  3. emanuela busoi a comentat la data de 14 septembrie 2017

    Boris Vian: „L’écume des jours”. Jean-Michel Maulpoix: Le goût du jour.

  4. emanuela busoi a comentat la data de 14 septembrie 2017

    Intertextualitatea poemului. Vezi Rimbaud, „Le dormeur du val” „Doarme cu capul în gladiole. (…) El (soldatul) are două găuri roșii în partea dreaptă.”; cilimituri copilărești”un,deux,trois, je vais au bois”; Verlaine: „de la prose, encore de la prose”, Ionescu, „Cântăreața cheală” etc.

  5. emanuela busoi a comentat la data de 14 septembrie 2017

    Nota Bene. Mai bine spus, Maulpoix (Molpoa) à scris 20 de volume de poezie și proză. Mai degrabă proză. „Proză și iar proză. Poezia vine mai târziu cu micul camion negru, crizantemele si coroanele.”

Scrie un comentariu

trebuie sa fiti logat pentru a scrie un comentariu.

ChatApasa aici pentru chat !+