Poezia ca text din necunoscut spre desăvârșire
Texte teoretice
Raul Constantinescu
noiembrie 6, 2016
3

Începând de la imnurile vedice și cele egiptene, de la Orfeu, Homer, Sappho etc. până în prezent, la toate popoarele primii îndrumători și luminători au fost poeții sacerdoți/, inițiați, care oficiau imnurile în ritmuri sacre la marile serbări și ritualuri de inițiere și trecere ale omenirii, închinate slăvirii înnoirii și perpetuării forțelor vitale, precum și preamăririi zeilor.

Poezia înseamnă creație prin cuvânt și în acelați timp cântec, cântecul omului similar cu al păsării, deoarece poezia se cânta acompaniată de liră, harfă sau citeră. Când cânta Orfeu, vietățile se adunau în juru-i, urmându-l fermecate, atrase de marea armonie. Din vechime și până în prezent, adevărații, marii poeți au ales sinuosul drum fără sfârșit al poeziei – cântec/creație luminând omul, viața și lumea. De la origini până azi poezia vine din mister ca o aleasă rostire a sa, fiind vocea tainei ce se revelează celui care veghează aplecat asupra fluviului lumii și  vieții prin   cuvântul prim. Cuvântul  (Logosul) care „…era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul.”, după cum spune evanghelistul Ioan.

Un drum inițiatic prin necunoscutul cuvintelor este poezia, firul  Ariadnei prin labirintul tainelor și minunilor vieții. Toate popoarele au poeți în limbile lor diferite, dar limba poeziei este doar una și aceeași   peste tot, fiind comună tuturor poeților. De aceea toți adevărații poeți se recunosc și se simt frați peste spații și timp, înțelegându-se în limba vie a poeziei. Poeții adevărați se caută și se găsesc oricât de departe ar fi și, vibrând la unison, se recunosc, se promovează și se iubesc. Poeții nu se urăsc și nu se invidiază, nefiind egoiști. Invidioși sunt mediocrii și intriganții, cu mentalitate apteră și îngustă, cei care din umbră au regizat exilul sau moartea unor mari poeți ca Ovidiu, Pușkin, Lermontov, Mandelștam,  Lorca, Labiș etc. Noblețea poetului și deschiderea spre recunoașterea valorii, când aceasta există, este magistral exprimată de  bardul de la Mircești în poezia „Unor critici”:

„E unul care cântă mai dulce decât mine?

Cu-atât mai bine țării, și lui cu-atât mai bine.

Apuce înainte ș-ajungă cât de sus.

La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus.”

(V. Alecsandri, „Unor critici”)

Poeții autentici își respectă și își cultivă înaintașii, recunoscându-le meritele și valoarea. Poemul „Epigonii” de M. Eminescu este elocvent în acest sens.

Să nu se confunde poeții cu versificatorii și cu grafomanii, cu autorii de kitsch-uri la modă sau cu inflația de texte mediocre, trase parcă la xerox de la un autor la altul. Acum, când a publica o carte este o simplă chestiune de contabilitate pentru unii, boala autorlâcului și plagiatul insolent sunt în floare. În numele unor nefaste „mode” se iau ca „pastișe”, fragmente și texte întregi fără ghilimele, motivând că … așa e moda în prezent. Dar nu acesta este drumul poetului, nu este viața lui de căutare continuă a cuvântului „ce exprimă adevărul”, (Eminescu). O mare și continuă luptă cu sine însuși, cu lumea și cuvântul este poezia. „Suflet în sufletul neamului” (Coșbuc), nu pentru glorie, premii sau bani scriu poeții, ci pentru că au un prisos de iubire pe care ni-l dăruiesc nouă, fără să aștepte nimic în schimb. Noi trebuie să-i acceptăm și să-i prețuim darul, fiind la înălțimea sensibilității poetului pentru a-i transmite peste timp lumina sufletului său.

Poetul, după cum spunea regretatul Ioan Alexandru, este „coroană de spini pe fruntea generației”, ducând-o spre iluminare prin sacrificiu și împlinire. Poetul este un viu receptacul al aspirațiilor și idealurilor  omenirii și ale neamului său, al suferințelor , nedreptăților  și luptelor generațiilor, năzuințe, patimi și dureri cărora le dă glas în versurile sale. Rilke afirma în „Scrisori către un tânăr poet”:

„Trebuie să laşi să se desăvârşească orice impresie, orice sâmbure de sentiment, în sinea ta, în întuneric, în necuvânt, în inconştient, în sfera ce n-o poate atinge conştiinţa, şi să aştepţi cu adâncă smerenie şi răbdare ora de naştere a unei noi clarităţi; asta, doar asta înseamnă a trăi ca artist: în înţelegere şi creaţie.”

 

Editeaza textul
6 votes, average: 1,00 out of 1 (6 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

3 Comentarii
  1. Alex99 a comentat la data de 26 noiembrie 2016

    Felicitari pentru ideile enuntate mai sus !
    Ceea ce am citit mai sus m-a facut sa ma simt mandru ca am talentul de a scrie poezii , multumesc lui Dumnezeu pentru asta ! Chiar daca sunt pe inceputuri , elev fiind inca pe bancile liceului , am inceput sa evoluez putin cate putin , cu fiecare poezie citita simt ca ma-mbogatesc inzecit cu cunostinte si idei .

  2. Solange a comentat la data de 6 noiembrie 2016

    Frumos text ați scris.
    „toți adevărații poeți se recunosc și se simt frați peste spații și timp, înțelegându-se în limba vie a poeziei. Poeții adevărați se caută și se găsesc oricât de departe ar fi și, vibrând la unison, se recunosc, se promovează și se iubesc. ” splendid. Multumesc.

    • Raul Constantinescu a comentat la data de 6 noiembrie 2016

      Bună ziua, stimată Doamnă Poetă cu nume angelic, Solange!
      Mă bucur că v-ați regăsit în minieseul meu și că vă place. Pentru oameni sensibili ca Dvs. am scris și postat aceste gânduri, pentru a încuraja dragostea pentru marea poezie, precum și căutările lor în labirintul Poeziei autentice. Vă doresc divină inspirație, noi poezii profunde și mult succes! Cu stimă, al Dvs., Raul

Scrie un comentariu

trebuie sa fiti logat pentru a scrie un comentariu.

ChatApasa aici pentru chat !+