zăpada îngerilor
Poezie
ana.ardeleanu52@yahoo.com
ianuarie 12, 2017
2

în cenuşa nopţii

se află biroul îngerului

cu actele sale de caritate

cu amestecul în treburile altora

aşezat cum foaia de tort

între cremele zilei de ieri şi a celei de mâine,

iar tu în rol de sufleor la urechea lui

de când te ştii

te surprinzi trădând

lăsându-ne moale

în zăpada altor îngeri

câţi vor mai fi încă activi

pe pământul acesta

depravat

 

această întâmplare ţi-a stricat gustul

opţiunile

restul de viaţă

până a venit cămătarul şi te-a întrebat

dar tu când ai de gând să dai împrumutul înapoi

dacă înger nu ai

n-ai ştiut să-l păstrezi pentru zile mai bune

cum te vei achita de cele neştiute nescrise

ascunse în bocanci

ţinute sub talpă

încălţate de drum lung fără tine

fără specia ta aflată în carantină

cu bobul de mărgăritar în gât

cum mărul lui Adam

amestecând în supa celor două mii de ani

în ritm de samba

şi ce va mai rămâne din dansul existenţial

 

 

Editeaza textul
2 votes, average: 1,00 out of 1 (2 voturi)
Trebuie sa fiti logati ca sa puteti vota.
Loading...

Scrie un comentariu

trebuie sa fiti logat pentru a scrie un comentariu.

ChatApasa aici pentru chat !+